Când îți moare cineva atât de apropiat

Când îți moare cineva apropiat, la scurt timp, îți dai seama că nu ești lăsat în pace să-ți trăiești durerea insurmontabilă, din cauza celor de pe lângă tine, de la care te-ai fi așteptat să te compătimească – sau nici măcar -, dar în niciun caz să te hărțuiască.

În acest moment, știu o mamă care își jelește în inimă fiul dispărut de curând, fiindcă, dacă se exteriorizează, nu are voie.

De la poetul latin, Publius Ovidius Naso, am reținut ideea că, sub nicio formă, nu poți consola vreo mamă, lovită de o asemenea tragedie, fapt pentru care, de câte ori s-a întâmplat să fiu în preajma ei, a aceleia pe care o cunosc, nu i-am adresat nicio vorbă, doar am privit-o și am ascultat-o, dacă a avut cumva puterea de a îngăima ceva – limba însăși fiindu-i înecată în chin și uscată la rădăcină.

Ca în orice telenovelă, ar trebui să încep cu… începutul, dar cu acel start (al situației), la care am fost martor, în mod direct.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.