Presa literară din Craiova, în secolul al XIX-lea

Rezumat

Studiul realizează o catagrafie a presei literare din Craiova în secolul al XIX-lea. Se constată că primul operator mediatic craiovean a fost Constantin Lecca. Alți operatori mediatici de orientare literară au fost Toma Strâmbeanu, Petre Cernetescu și poeții Traian Demetrescu și N. N. Nicoleanu. De asemenea, se deprinde că în „comuna” Craiova au apărut în jur de zece publicații semnificative, iar tematica presei literare a perioadei respective era preponderent socială și de redeșteptare a sentimentului de mândrie națională.

1. Introducere

Descoperirea tiparului a creat culoar de comunicare, între cetăţeni ai diferitelor locuri şi ai diferitelor timpuri. Tiparul a conservat momente destule din efemeritatea vieţii și experienţe diverse de existență. A împins mai departe societatea umană. Cultura scrierii manuscriselor era de substituire a actului creator, celui de redare întocmai a ceea ce odată se consemnase, în special, pentru a fi de învăţătură sau de a rămâne ca fapte deosebite. Tipografia a determinat autori și implicit un public al acestora. A apărut, odată cu tiparul, și noțiunea de paternitate literară. Mai mult, tiparul „a făcut inutilă citirea cu glas tare și a accelerat actul citirii” (McLuhan, 1975, p. 26). Publicaţiile au preluat elemente comune de la precedentele, în special acele rubrici, teme, subiecte care au asigurat conexiuni lizibile cu publicul, ceea ce în­seamnă periodicitate, continuitate, informație de actualitate, public larg, difuzare.

Studiul presei reprezintă o componentă a istoriei literaturii, dar în același timp, istoria literaturii devine o componentă a presei de profil. Interferența lucrurilor determină oricând dezbateri. Cert este însă că literatura modernă a primit din presă primele direcții.

„Die NieuweTidjingles” („Noutățile din Anvers”), cea dintâi gazetă, s-a tipărit la Anvers, în anul 1605. Săptămânalul punea la dispoziţia publicului un spaţiu de corespondenţă, pentru a interacționa cu publicul și implicit, pentru a verifica audiența. Astăzi, colțul de contact, în care transpar gânduri / opinii ale cititorilor, s-a dezvoltat neașteptat de mult în rândul revistelor online. O inovație a presei virtuale este și contuarul de vizite.

La această etapă de început, la a cărei febră comunicațională noi nu am participat din cauza dezideratelor naționale primordiale și mereu amenințate, au subscris țări cu potențial în primul rând, financiar, ca Anglia, Germania, Franța, Italia. A trebuit să așteptăm condițiile propice ale veacului al XVIII-lea.

Europa anilor 1800, cuprinsă de febra schimbărilor, providențiale pentru noi, a supraviețuit, în afara altor forme de artă, ca pictura, sculptura, muzica etc., și în jurnale, la scara mică a nevoilor sociale, a evenimentelor care au determinat viețile oamenilor comuni. În carte de regulă parvin acele fapte demne, oricum notabile, împinse în pagini de vârful masei fervente de oameni, pe când ochiul atent al ziarului fură în raza lui, energia măruntă a străzii, umbra individului care-și duce traiul căutând mereu în buzunarul hainei lui, moneda vitală, pentru pâinea de rând. 

Provinciile românești au menținut legături strânse, îndeobște cu Franța. Tudor Vladimirescu de exemplu, citea jurnale franțuzești, fiind abonat. Energiile parveneau țării prin ochii înfometați de adevăr și de cunoaștere, ai marilor boieri, iubitori de țară, dar și prin tinerii burghezi, studenți în străinătate. Țara era în progres economic și avea nevoie să vorbească. Ion Heliade Rădulescu, munte de gândire, a creat culoarul, beneficiind de tipografie proprie. A fondat ziarul „Curierul românesc” (București, 8.IV.1829) cu suplimentul „Curier de ambe sexe” (București, 1837). La Iași, Gheorghe Asachi, rămas în literatură prin revigorarea mitului etnogenezei noastre (în poemul Traian și Dochia) înființează „Albina românească” (1829), cu suplimentul „Alăuta românească”. G. Barițiu, revoluționarul de mai târziu, scoate pe piață „Gazeta de Transilvania” (Brașov, 1838), cu suplimentul „Foaie pentru minte, inimă și literatură”.       

În 1830, în „Curier de ambe sexe”, a fost tipărită în serial (foileton) prima carte literară importantă la noi, Meditațiile, de Lamartine. Tradusă de I. H. Rădulescu, cartea a declanșat curentul romantic în literatura română. În Prefaţa Meditaţiilor poetice, Lamartine afirma: „Eu sunt primul, care am făcut ca poezia să coboare din Parnas şi care am dat celei pe care o numeau Muză, în locul lirei cu şapte corzi convenţionale, înseşi fibrele inimii omeneşti, atinse şi tulburate de frământările sufletului şi ale naturii; poetul trebuie să fie clasic în expresie şi romantic în gândire”.

2. Etapa de început

Primele romane au apărut în jurnale. Sub regula extensiei: Scrieți, băieți, numai scrieți!, lansată de I. H. Rădulescu, presa a activat până la articolul Introducțiune, din „Dacia literară” (ian. 1840), când semnatarul, Mihail Kogălniceanu, îndemna scriitorii să nu mai creeze sub semnul imitației. Noi piste de inspirație, continua acesta, pot fi: natura patriei, folclorul și, mai ales, istoria. Mai târziu, la o distanță de peste trei decenii, Titu Maiorescu, mentorul Junimii, pretindea în sfârșit, să se scrie valoros.   

Indiferent de criteriul pe care l-am aplica, axiologic sau cronologic, asupra clasificării fenomenului, rolul „Mozaikul”-ui rămâne același. „Mozaikul”, prima publicație periodică în Oltenia, exprimă perfect febra începutului. Alfabetul de tranziţie [semichirilic] e o dovadă a menţinerii în convenţie, dar şi a dificultăţii de a-şi fi asumat riscul modernităţii. Publicul vizat trebuie să fi fost de mijloc şi cu vederi conservatoare, dar cu tentaţii de trend şi prin aceasta, fortuit modern. Scopurile deduse, iar nu declarate, pentru că revista n-a etalat un articol-program, pot fi şi astăzi, fără revizuire semnificativă, însuşite sonor de orice revistă: culturalism, răspândirea literaturii şi mai ales, apolitism. Bazele gazetei au fost puse de Constantin Lecca, pictor cu faimă în expansiune, dar și profesor la Școala Centrală. El a instalat o tiparniță într-una dintre casele marelui clucer Grigore Otetelișanu, unde, vreme de un an, începând cu 3.X.1838, va tipări săptămânalul. Tendința a fost de a apărea sub formă de jurnal, ca în Franța. Dar Constantin Lecca și-a dat seama că pentru aceasta îi trebuie oameni instruiți, redactori permanenți pe care să-i plătească. De aceea, s-a gândit la o gazetă cu un conținut variat, pentru a nu fi acuzat vreodată că nu respectă specificul propus, în baza căruia o fundase.

A cuprinde informații de peste tot reprezenta o activitate convenabilă, fiind mai la îndemână, decât de-a le lua dintr-o singură sferă. Până la fixarea pe piață și până la conturarea unui profil special, periodicul a stagnat în repere generale, inspirate de publicațiile vremii. Un model a fost oferit de publicațiile din capitală (conduse de Ion Heliade-Rădulescu), care și ele comportau aspect mozaical. Oricum, este copleșitor avansul față de alte orașe, precum Clujul, care încă nu dispuneau de o asemenea publicație. De la 1838 și până astăzi, în Oltenia au apărut peste 2000 de publicații. Gazeta a fost menționată de Mihail Kogălniceanu în articolul Introducție: „La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea lor nu fu înșelată. Împrejurări cunoscute de toți le veniră întru ajutor. Așa, la 1 iunie 1829 în Iași, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei pentru întâiași dată. Puțin după ea se arătă și CURIERUL ROMÂNESC în București. De atunce, unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în ambele principaturi, literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată și îmbogățită de niște bărbați mari și patrioți adevărați, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de școli ce s-au făcut în târgurile și satele Moldo-Valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei. După „Albină” și după „Curier”, multe alte gazete românești s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Așa, în puțină vreme, am văzut în Valahia: „Muzeul național”, „Gazeta teatrului”, „Curiozul”, „Romania”, „Pământeanul”, „Mozaicul”, „Curierul de ambe sexe”, „Vestitorul bisericesc”, „Cantorul de avis”; în Moldova: „Alăuta românească”, „Foaia sătească”, „Oziris”; în Ardeal: „Foaia Duminicii”, „Gazeta de Transilvania” și „Foaia inimii” (Nestorescu-Bălcești, 1971, pp. 23-34). 

Cu alfabet de tranziție era și „Jurnalu Craiovei”. 

În prima perioadă (între anii 1838 și 1900), în linii mari presa era compusă din ziare grupate în jurul vreunui partid, economice sau de informație banală, reviste consacrate evenimentului literar sau religios. Fiecare dintre ele avea grijă de a interfera cu alte profiluri, deținând un miscelaneu, acolo unde aveau să debuteze personalitățile de mai târziu. Publicație de concordanță cu programul insului comun și cu titlu de piesă de teatru, „Carpații (Nestorescu-Bălcești, 1971, pp. 40). Apare în toate zilele de lucru”, care în avangardă are Știri telegrafice, astfel propagând ideea comunicării urgente a noutăților, mulțumită unui aparat ca telegraful.  

Un săptămânal interesant, purtător de mentalitate pașoptistă, a fost „Naționalul”, al cărui subtitlu, „Gazeta politica, literarea et economica”, avea un dublu sens: anunța profilul căruia articolele i se consacrau, dar și atașamentul față de valorile latine. Existența săptămânalului n-a fost de lungă durată, dar s-a consumat în mijlocul unui eveniment istoric, de la 24 august până la 13 septembrie 1848, însumând șase numere, apărute în cea mai mare parte, cu deviza: Dreptate și Frăție. Fondatorii Toma Strâmbeanu și Petre Cernetescu erau militanți pașoptiști de anvergură. Deviza reflecta starea de frondă a anului 1848 (Dianu, 1979, pp. 42-43).

Cu apariție săptămânală între 22 aprilie şi 24 decembrie 1857, apoi bisăptămânală, de la 14 februarie până la 26 iunie 1860, jurnalul politic și literar „Vocea Oltului. Jurnal politic și literar” a găzduit colaborările poetului N. N. Nicoleanu, care își face debutul cu poezia La patrie [nr. 5/1857]. N. N. Nicoleanu a scris unul dintre cele mai frumoase poeme despre orașul Craiova: „Oh! Craiovă, leagăn falnic de speranțe strălucite! / Nu pentru că dormi, sub cerul unei clipe fericite / Sorind lacrimile nopței, de răcoare parfumate / Și d-a Jiului șoptire, tresărind cu voluptate, // Nu pentru că sorb viața de pe buzele-ți mieroase / Juni amici, plini de noblețe de ființe generoase, / Care sprijinindu-mi pasul și nutrind a mea putere… // Nu numai pentru aceasta port cu tine dorul tău / Și te chem ziua și noaptea raiul sufletului meu.”

Traian Demetrescu se va remarca în elaborarea săptămânalului „Amicul Libertății. Foaie politică și literară”.

Deși contabilizând numai șapte numere: 16 noiembrie – 30 decembrie 1887, ziarul e de reținut prin disponibilitatea la nou și deschide calea „Revistei Oltene. Suplimentul Literar al Ziarului ECONOMISTUL”, care s-a bucurat de o apariție ceva mai îndelungată: 1888 – 1890.

Apărută în paralel cu „Economistul”, „Revista Școalei” (1891 – 1892) inspiră ideea publicațiilor profesionale, datorită semnăturilor exclusiviste din rândul cadrelor didactice și, mai ales, promptitudinii de a furniza la timp datele diverselor simpozioane, mese rotunde și cercuri pedagogice. Un spațiu special, pe ultimele pagini, se rezervă activității Inspectoratului Școlar (fiind anunțate posturile vacante, transferările etc.).

Ecoul Doljiului. Ziar septemanal SUB DIRECȚIA UNUI COMITET” (1892 – 1893) deschide unghiul, înspre suprafața județului, de la cea a Craiovei, ca nevoie de prindere a cât mai multor tipuri de informație (Mateescu, 1981).

Cele mai multe publicații își fac apariția în Craiova și răsfrâng unghiuri ale conștiinței realizând finalul unui „Secol”, față de care fuseseră totuși prea puțin cutezătoare.

În celelalte județe, cel mai devreme vede lumina tiparului ziarul „Facla”, în 1865, la Caracal, Olt; probabil data timpurie a înființării lui a fost motivul pentru care mai târziu, inimoși oameni de cultură l-au reluat: 1922 – 1925 (Firan, 2007, p. 54).

3.  Caracterizarea primei perioade           

Perioada aceasta de preromantism permite până la urmă, valorificarea unor idei și teme interesante, precum instalarea modului urban de viață în conștiința oamenilor și a altor viziuni despre lume, precum faptul că știința de carte îți poate asigura un viitor sigur. Se insinuează în spaţiul rustic natal, ceea ce înseamnă o atenuare a deciziei hortative a părinților, în special a taților, de a-și căsători fiii în sat, ca să le fie de ajutor la câmp și mai ales, sprijin la senectute, posibilitatea de a-și fi luat în mâini propriul destin, dedicându-se învățăturii. Chiar dacă startul a fost dintr-un mediu cu destule rigori impuse de tradiție, împlinirea apare din succesiunea speranţelor și din îndârjirea de a crede în ele; ca să fi reușit să părăsești satul, trebuia să ai știință de carte; astfel, intrai în atenția unui boier, pe lângă a cărui casă te puteai aciua, ca pedagog pentru copiii lui sau cu simbrie de secretar sau de altă funcție primită. Prin rigori înţelegem prototipuri de raport, cum ar fi, de exemplu, cel dintre tată şi fiu: importanță avea decizia paternală.

Expresia „stea căzătoare” din fondul popular reiterează iluzia că fiecare om are steaua lui, iar stingerea stelei marchează imposibilitatea acesteia de a mai emana fatum. Resursa primordială a corespondenței este capacitatea de iubire (de astru ?) a omului.

Presa aceasta de început aduce la suprafață simboluri preeminesciene, fiecare cu impresia consacrată: teiul, de mireasmă şi de ocrotire, luna, de reverie, lunca, de evadare din cotidian sau din copilărie; odaia e circumstanța materială în care se inscripționează unda gândurilor. De asemenea, modalități de modernizare a prozei. Personajele, în dimensiunea inspirată de operă, se deprind cu sinele lor.

În „Amicul libertății” și în „Revista olteană”, ziare scrise aproape în întregime de Traian Demetrescu, se angajează, despre Eminescu, un tip de discurs – amplu şi cu traversări de la teluric la astral, de la condiţia umană la cea demiurgică: poetul romantic s-a consacrat mediului său contemporan, cu avântul şi proprietatea de a produce mult, pe o porţiune restrânsă de timp, fără a-și aliena identitatea din cauza ocurenței vicisitudinilor, sociale probabil.

4. Concluzie  

Perioada aceasta de preromantism permite până la urmă, valorificarea unor idei şi teme interesante, precum faptul că ştiinţa de carte îţi poate asigura un viitor mai bun.

Referințe

Dianu,I. (1979). Pe urmele lui Badea Cârţan. București:Editura Sport-Turism. Bucureşti,

Firan, F. (2007). Presa literară craioveană. Craiova: Editura Scrisul Românesc.

Mateescu, C. (1981). Drumurile lui Anton Pann. Bucureşti: Editura Sport-Turism.

McLuhan, M. (1975). Galaxia Gutenberg. București: Editura Politică.

Nestorescu-Bălceşti, H. (1971). Bibliografia presei vâlcene, în „Studii vâlcene”, I, 1971.

Tătaru, V. (2013). Două reviste în polemică: „Datina” şi „Gândirea”, în „Cafeneaua             politică”, accesat pe: http://www.cafeneauapolitica.ro/doua-reviste-in-polemica-            datina-si-gandirea.html, la data de 7. II. 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.