Ce este în gândul muribundului? Cu toții, desigur, vom ajunge să aflăm, dar nu vom mai putea spune. E spaimă sau părere de rău?

Dacă privirea i se încețoșează și nu mai aude nimic în jurul lui sau dacă amețește și își simte respirația tot mai grea, cred că nici atunci nu se gândește cineva că i-a sunat ceasul, fiindcă nu are o astfel de experiență – este imposibil de avut (o singură dată se moare) -, dimpotrivă, o deține pe aceea de a aștepta să-i treacă starea de rău și cu aceasta se duce în lumea de apoi, cu speranța de a se face bine, ca de atâtea ori înainte (gândul să-i treacă starea de rău cred că este ultimul nutrit).

Apoi, sufletul, având viteza luminii, se va detașa de trup, fiind pribeag în univers, pe scările spre judecată. Cum se va simți acel suflet, care, cu o secundă în urmă, știa cui aparține și purta cu sine lumina soarelui din cer, iar, acum, vâjâind printre stele, se descoperă fără trupul pe care l-a animat?

(Va urma)