Cu o activitate revuistică ferventă, Dan Duțescu a publicat de curând volumul de lirică, intitulat Cel care caută iubirea (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2022). Titlul deconspiră aspirația poetului, îl definește pe sine în acest moment: un suflet în zbucium, pe tărâmul dragostei. Astfel, textele, structurate în cinci secțiuni, întocmai numărului degetelor de la o mână – semn al dorinței de a apuca deodată iubirea ca pe o pradă și de a o stăpâni – nu sunt consacrate încă fericirii din paradis, ci angoasei din purgatoriu (holul de așteptare): va veni sau nu și pentru autor ceasul desăvârșirii și al mulțumirii afective? Autodefinirea de căutător al iubirii este o mască pentru cel care, de fapt, a găsit-o, dar nu o acceptă în această formă de „durere surdă” (Iubirea o durere surdă), îi este imposibil să creadă că, pentru o asemenea stare (cu impedimente), s-au sacrificat Romeo și Julieta. Față de proiecția inițială a iubirii, paleta de beneficii se dovedește extrem de restrânsă.

Idealul configurat de către Dan Duțescu este aidoma celui năzuit de către barzii romantici: nuntirea cu fata cea dragă se face în mijlocul naturii ocrotitoare, având martori imortali, stelele în cer, precum sună ceremonialul din balada Miorița:  „Doar stelele și-aduc / aminte de noi doi / Eram îmbrățișați… / A fost o clipă când timpul s-a oprit” (Să crezi în stele). Este convins că, în fața Celui de Sus, cu aceasta se va prezenta, cu dovezi ale participării la dinamica universului: „La întâlnirea cu eternitatea / ce mai poate avea sens / Doar iubirea ca parte a unui Univers”.

Dan Duțescu nu rămâne dator cititorilor. Li se împărtășește, ca în fața altarului, când el însuși are nevoie de empatia semenilor sau le cântă, când motivele exuberanței există, despre ținutul iubirii, ca menestrelul din balada Riga Crypto și lapona Enigel: „Ce dacă ești departe / Tu gândul și visul meu / ești clipa de iubire / ce așteaptă o altă nouă clipă / Un infinit de clipe / ca vântul ce aduce ploaia / și după ea un soare ca văpaia / unei iubiri universale / Și pașii tăi se aud ca vântul / care bate și susurul de ape (Ținutul iubirii). În ținutul iubirii, femeia devine gândul și visul bărbatului – nu mai poate păstra secrete pentru sine și, în consecință, îi va asigura partenerului o stare perfectă de încredere, element care face parte din lista cu puncte de urmat, întocmită de către autor. Ca într-un raft al eternității, femeia se va așeza, fără anatomie, drept clipă de iubire, esență…