În locul fabricii lui Drugă, au răsărit blocuri – până în cer. Totuși, cu forța imaginației, repun fabrica la loc și retrăiesc unele momente.

Era un magazin de pâine, la care se făcea un ditamai rând (tot prin anii 90 / 91). Atunci, l-am întâlnit pe Liviu, o cunoștință: avea alură de anii șaptezeci – păr de hipiot, deși el era un tip foarte liniștit. Era mai mare decât mine cu vreo șaisprezece – șaptesprezece ani. Mi se plângea, între altele, că soția l-a părăsit, pentru un țâști-bâști etc. Totuși, am reținut și ceva interesant din discuția cu el (mă plictisisem enorm, însă mă forțam să-l ascult, altceva mai bun de făcut la coadă, nu aveam – mai era și rudă, prin alianță, cu unchiul meu): că pâinea se menține proaspătă la frigider.

Tot în același spațiu, funcționa și un magazin de dulciuri. O singură dată, am cumpărat eugenii de la o muncitoare care lucra în fabrică și avea dreptul la nu știu câte eugenii să ia acasă, dar nu erau ca pentru oamenii de rând, ci umplute cu un strat enorm de cremă. Un gust nemaipomenit. Nu știu de ce nu se prepară astăzi produsele care imită eugenia (prăjitură populară), după modelul acesta.

(Va urma)