Noapte de mai

În inimi, se vor fi declanșat furtuni,
omul va fi îmbătrânit sub talpa iernii, 
dar, vestalelor, uitați-vă în jur:
pământul a zămislit liliacul
și, în azur, se aude glasul privighetorii!
Nu sunt acestea minuni 
despre care voi să cântați? 
Ce mai așteptați?
-Dulcețuri și apă, 
din mâna gospodinei?
Vă tulbur eu corul
sau umbra mea din suflet? 
O, nu! Veniți degrab':
câmpia înverzește, 
copacii au fugit din uscăciune, în muguri...
Culoarea-i apogeul, cerut de Galilei, 
pentru a răsturna planeta 
între florile gravitând pe axă. 
Dar nici măcar faptul acesta, dacă s-ar întâmpla,
să vedem planeta cu nările în polen,
nu ar clinti armonia din cer - 
piramidele ar susține pământul în picioare
și ar sparge gheața simțirii umane, 
cu vârful lor tare.

De acum, 
pe voi, muze înălțătoare, 
vă ascult!


(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *