Aveam caiete după mine…
Scriam ceva de felul:
„Într-o zi cu cer închis,
Când un soare înmuiat
în lumină -mbolnăvită de microb de nor
Mângâia, cam după poftă,
O natură primenită
în rochiță de crăiasă”…
Le citeam bunicilor, care nu aveau nimic de spus, spre disperarea mea. S-a nimerit, într-o zi, și moșica (sora tatei), care era învățătoare și am auzit-o pe mama Ioana (bunica): „Ai, fetiță, este ceva de poeziile lui?”. Moșica tăcea, atitudine care mă inhiba, dar, în spate, aveam susținerea doamnei Elena Joița. Refuzul mătușii (de a se pronunța) a scos-o cumva din țâțâni pe mama Ioana, care a repetat imperativ întrebarea. Puțin surprinsă, moșica a recunoscut că nu se pricepe. Ori așa era, ori nu era emoționată deloc… Eu am mers mai departe, cu visul de a ajunge să scriu și să public. Am trecut peste. Pentru mine, eu cel din interiorul meu, o laudă contextuală ar fi contat, dar nu a vrut să vină. Stătea (lauda sau părerea de complezență) închisă în cutia caracterului celei de la care speram mai mult.
Mirela*, o verișoară de rangul al doilea, durdulie și mai mare decât mine cu vreo doi ani – îi rețin perfect chipul de atunci (față rotundă, bucle negre, dantură cu strungăreață) – , îi vizita mai des pe bunici. În sfârșit, mi-am zis, cu Mirela pot vorbi despre… poezie.
„Trei caiete cu din astea (la poezii se referea) am și eu” – a sunat replica ei. A pus capac. Mi-a promis că mi le va aduce să le văd (nici până astăzi nu a mai ajuns). Mă învârteam, se vede, într-un mediu receptiv preocupărilor mele, dar aveam cărțile lângă mine: le deschideam (cum dai la o parte porțile misterelor), înspre orizonturi uriașe, care mă primeau cu surprize și aventuri, ale căror ecouri îmi îmbogățeau ființa. Cea mai interesantă concluzie era aceasta: după ce străbăteam cu ochii peisaje exotice și văile sufletești ale eroilor, îmi dădeam seama că nimic nu depășea puterea mea de înțelegere, dimpotrivă, eram încântat să escaladez cu sufletul vârfurile amețitoare ale lumii scriitorilor anteriori.
(Va urma)
ceea ce scriitorii anteriori fixaseră în azurul înalt al cerului: vârfurile piramidelor