La o cafea, pe terasă…
Din dreapta, apare un negustor de fructe (struguri, nectarine, caise, piersici ș.a.), îndemnând oamenii, prin strigăte specifice (prelungi și puternice) să le cumpere, dar, deodată, ia loc la masa de alături și comandă o cafea; intră în discuție cu alt comesean: nu mai este cel de dincolo de tejghea, stăpânul fructelor, ci el însuși un mușteriu.
Prin hotărârea de a se fi supus plăcerii de a da pe gât o cafea (abătându-se de la cauza strigată cu atâta har), și-a pierdut magia, și-a abandonat obiectivul etc. – îmi pare chiar un trădător al taberei negustorilor ambulanți.