Cu ocazia antologiei Apropierea sângelui (Editura Junimea, Iași, 2022) – titlul confirmă preponderența materiei față de spirit (care nu are vârstă) -, avem dinainte lista volumelor publicate până acum de către Ion Șerban Drincea și ne putem forma o părere de ansamblu asupra operei lui: Mirarea fructului, Ochiul cercului, Războiul civililor cu îngerii, Versus, Secretul cifrului, Alfabetocrația gândului și Umbra pașilor. Astfel, o primă idee ar fi aceea că poetul a fost atras atât de ermetism, cât și de esoterism. A doua idee se referă la intenția autorului de a aduce mereu, în fața cititorilor, texte noi, ca expresie a prezentului pe care-l trăiește: de aceea, își consolidează antologia cu paisprezece Poeme inedite (Cercul luminii, Curiozitate, Un semn, Bucurie etc.).  

Al șaptelea drum (presupus al transformării – celulele corpului uman se schimbă complet, la un interval de șapte ani) a fost parcurs în primul volum, Mirarea fructului: poetul insistă pe detaliul vizual, pentru a-și revela asocierea cu natura – el nu caută să-și compună ceva anume din trunchiul copacilor, precum Lucian Blaga își închipuia confecționarea propriului sicriu din gorun, ci se regăsește la un moment de reflecție, de estimație a anilor pe care i-a trăit: „Socotesc anii pierduți / în cercurile copacilor / tăiați / când mor păsările în ou / cu fiecare cerc greșit la numărat”.   

Un laitmotiv al liricii lui Ion Șerban Drincea este propria-i naștere. Sub imperiul opticii lui Ion Barbu, ambientul ermetic se constituie din simboluri ale perfecțiunii, dintre care menționăm cercul, sau ale cunoașterii – soarele însuși. Pe cât sunt de înălțătoare și de nobile aceste simboluri, pe atât de fragile și efemere sunt gasteropodele. Între aceste valori celeste și terestre, poetul își imaginează mama alergând, decisă a-și naște fiul într-o zodie favorabilă: „Cu burta căzută în cerc, mama îmi socotea ziua nașterii / dacă atunci va lăcrima cerul cu soare / sau melcii vor invada pădurile / treziți de tunete răgușite” (Dreptul nașterii). Cercul este și o măsură a timpului, respectiv un an (cercurile din trunchiul copacului tăiat arată anii pe care îi are acel exemplar vegetal). Precum Ion Pillat reconstituie, în casa părintească, poveștile de dragoste, ale bunicilor și ale lui, tot astfel și Ion Șerban Drincea se așază în locul unde, odinioară, a vegheat propria-i mamă, copleșită de mugurii pomilor: „Plângea mama la rădăcina pomilor / acoperită de muguri” (Moment matern).

Odată cu al doilea volum, Ochiul cercului, lirica lui Ion Șerban Drincea cunoaște modificări, în privința stilului. Nu se va mai orienta înspre detaliul descriptiv cu mai mare înclinație decât înspre acela al introspecției, fiindcă, în acel punct al vieții, avea mai mare nevoie de a se fi cunoscut pe sine însuși. Demersul socratic, aproape compromis de intervenția demonului, care se opune unei astfel de inițieri a omului (în general), de a lua decizii raționale în asociere cu intuiția, întrucât ar fi cele mai potrivite și în acord cu natura divină, este observabil în poemul M-a fluierat Belzebut: „Am trecut prin semnul interzis / dintre ochi și inimă / și m-a fluierat Belzebut / de la microfonul știrb / de la poarta minciunii”. Tema religioasă, anunțată de volumul mai susmenționat, se accentuează în următorul, sugestiv intitulat Războiul civililor cu îngerii: încă o dată, demonul a reușit să provoace o gâlceavă și încă pe scară largă (între civili și îngeri). În această confruntare, simțind pericolul propriei destructurări spirituale, poetul imploră divinitatea să-l apere și să-l întărească: „Mă dăruiesc Ție Dumnezeule / și te rog să vii la Cina Mea” (Depărtarea sângelui). După înțelegerea esenței timpului, spre ale cărui legi se marșează în Versus, iar mesajul este încă la îndemâna lectorului neinițiat, se ajunge la o încifrare denominată chiar așa: Secretul cifrului – titlul volumului trimite, mai degrabă, la proza de succes a lui Dan Brown, decât la poietică, fiindcă, de fapt, aceasta se dezbate, starea de a scrie. Ca în asistența unei muze imperturbabile, poetul primește sugestii tematice („Scrie că lumea e oarbă în cercul invers / și merge în jungla punctelor mute” – Scrie poetule) și atât de mult se adâncește în metafizică, încât identifică o anume putere a alfabetului (pe care gândul l-a elaborat, independent de atributele voinței celui care scrie): granița (la care s-a ajuns în cugetare, pe care Ion Șerban Drincea o numește Alfabetocrația gândului) este etichetată, de către știință, drept Inteligență artificială. Antologia (care se încheie cu Umbra pașilor și Poeme inedite) are tot ce-i trebuie, pentru a fi citită cu încântare: emoție estetică, idee și ritm interior.