Voi sta în iarbă,
înconjurat, ca o piesă nouă,
de miracol și de câteva albine,
care se dau în spectacol.
Mi-e sete mai mare, fiindcă s-a încălzit.
Au dat mucenicii în pământ cu toiege.
De sub talpa iernii, un arici a scăpat,
făcând zgomot surd, lângă alee.
Duduie sobele naturii, pe tot cuprinsul,
după ce, o iarnă, au ars în subteran,
ridicând fum gros, pe hornul unor vulcani.
Deși lanțul se mai aude ca o povară,
dulăul din curtea alăturată dă vesel din coadă,
când spre el zboară un os, zvârlit de stăpânul mofturos,
gata să iasă la sapă.
O, ce poveste spune în cerdac o bătrână,
despre o... nuntă care nu a mai fost.
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”