Am plecat spre aeroport, după meciul FCU Craiova – FC Petrolul…

Înspre Balș, înainte de a șofa pe Drumul expres, am nimerit într-o coloană care nu se mai termina. Mi-am dat seama că trebuie să fi fost suporterii ieșiți de la meci.

Am trecut prin Slatina, după multă vreme, din cauza închiderii drumului expres, pe alocuri. A traversa Slatina cu mașina este un chin: drumuri din preistorie și încâlceli de marcaje rutiere.

Am oprit, dinainte de Pitești, de a face spre autostrada A 1, la o benzinărie, unde mi-am îndeplinit rutina, de a bea cafea și de a mă înviora, cu apa caldă a băii bine întreținute.

Pe terasă, în timp ce turnam laptele în paharul de cafea, am observat autocarul celor de la FC Petrolul, parcând în spatele mașinii mele. Fotbaliștii, în număr destul de mare, au coborât și și-au luat sandviciuri, ape plate etc. În apropierea lor, mi-am adus aminte de felul meu de a juca fotbal (sport practicat vreme de zece ani) și mi-am imaginat că mi-ar fi fost la îndemână să-i fi blocat și să-i fi depășit, dacă mi-ar fi fost adversari. O, tempora! Cu astfel de gânduri, am dat nas în nas cu antrenorul lor, căruia i-am spus, în mod fals, că „Îmi pare rău că ați luat bătaie!” – însă mie îmi părea destul de bine. „Sunteți un antrenor foarte bun” – am adăugat – de data aceasta, cu sinceritate. Mi-a mulțumit și la această remarcă și la urarea de succes pe mai departe – fie pentru el, fie pentru echipă.

Fiindcă mai aveam până la sosirea avionului de care eram interesat, mi-am mai petrecut vreun sfert de oră în ambientul plăcut al benzinăriei. Ca în romanele lui Albert Camus sau ale tizului meu, Eugen Ionescu, îmi petreceam vremea singur, la o masă, în dreptul geamului, ca un om în vitrină…

„Am avut și ruptură de menisc” – am auzit pe un tânăr fotbalist, pe care l-am și recunoscut: atacantul Chițu de la FCU – purta și tricoul formației. Chițu dialoga, ieșind de la toaletă, cu alt tânăr, prieten de-al său, desigur. Dacă ar fi venit cu zece minute mai devreme, s-ar fi întâlnit cu adversarii…

Nu mi-aș fi imaginat, când mă uitam la partidă, că mă voi intersecta cu protagoniștii din televizor, chiar pe traseu! A fost ca în prelungiri. Au ieșit din unde.

De douăzeci de ani și mai bine, se desfășoară, fără întrerupere, sub direcția prof. univ. dr. Florea Firan, Colocviile Scrisul Românesc. Comunicările pe o temă dată, aparținând scriitorilor din țară și străinătate, sunt adunate, ulterior, într-o carte, fapt care atestă audiența evenimentului.

Prima parte a volumului Omul sau Opera? (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2023) cuprinde textele comunicărilor de la sesiunea științifică din cadrul Colocviilor (comunicări ținute în 3 octombrie 2023). Partea a II-a include răspunsurile autorilor la Ancheta pe tema respectivă, coordonată de Carmen Firan, publicate în numerele 7 și 8 / 2023 ale revistei „Scrisul Românesc”. În finalul „volumului o serie de imagini foto-color ilustrează aspecte de la desfășurarea activităților cultural – științifice și artistice și de la lansarea volumului Memoria Emigrației de Florea Firan cu prilejul inaugurării Muzeului Cărții Exilului Românesc de pe lângă Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman” (Florea Firan).

În propria-i comunicare, intitulată Omul sau Operă?, universitarul Florea Firan, antologatorul volumului, lansează două direcții ale dezbaterii. Prima se referă la scriitorii de mare valoare care, în contexte nu neapărat inexorabile, au „abdicat de la demnitate, au făcut concesii”, iar a doua vizează numele care, dimpotrivă, nu au acceptat pactul cu sistemul și au ales calea străinătății, formând ceea ce frecvent se numește „migrația românească”.

În misterioasa înlănțuire de cifre din subtitlul comunicării Florea Firan 90 – 40 – 70, Adrian Cioroianu se referă la vârsta împlinită de curând de către omul de cultură, Florea Firan: „cifra 40 are mai multe semnificații. La vârsta de 40 de ani, dl Firan era proaspăt doctorand al prestigiosului Institut de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București și, totodată, dăduse viață” Festivalului și Concursului Național de Folclor „Maria Tănase” și Zilelor Al. Macedonski și „tot de numele dlui Firan se lega atunci înființarea Teatrului de Operetă din Craiova, ca și – un lucru mai puțin cunoscut – inițiativa și demersurile sale în realizarea statuii lui Mihai Viteazul”. Cifra „70 are semnificația ei: la cumpăna anilor 2002 – 2003, dl FF a mai (re)născut, cu neastâmpărul său caracteristic, două alte instituții de cultură: mai întâi Editura Scrisul Românesc (2002)”, iar mai apoi revista „Scrisul Românesc”, relansată în ianuarie 20023, a cărei „serie nouă apare de atunci cu punctualitate de metronom”. Gabriela Păsărin prezintă câteva dintre cărțile profesorului Florea Firan, în studiul Florea Firan și Opera. Repere ale perenității la vârsta neodihnei spiritului: „Cel care a scris inconfundabil Profiluri și structuri literare va avea în timp un Portret ca un mozaic de voci cu ecou în cultura umanității”. Constantin Cubleșan scrie despre Marile orgolii ale scriitorilor Mihai Eminescu, Al. Macedonski, Eugen Barbu, Marin Preda, Marin Mincu și Marian Popa. În grupajul de Poeme, Andrei Codrescu identifică Un argument pentru evadare și câteva Preparații de voiaj, în timp ce Elena Ștefoi reîntregește lirica prezentă în volum, cu teme fundamentale, precum rolul literaturii: „Așa e, literatura face oricând orice / să intre-n istorie” (Nevinovații).  Gheorghe Păun explică interogația Autorul sau opera? prin cazul singular al lui Urmuz, care a fost în viață aproape ca protagoniștii din Pagini bizare.

Mihai Firică susține implicarea scriitorilor în viața urbei, printr-o comunicare cu titlu metaforic, Iluzia clopotului de sticlă. Carmen Firan atrage atenția asupra simbiozei dintre om și operă, pe care o numește ferm Și Omul, și Opera: „în memoria emoțională, cred că rămâne omul, în istoria literaturii sau artelor, câștigă opera”. Adrian Sângeorzan aduce un Tribut scriitorilor, ale căror cărți i-au marcat tinerețea: Petru Dumitriu, Miller, Ovidius Naso, Knut Hamsun ș.a.

Au mai avut intervenții deosebit de consistente: Rodica Grigore, Ioan Lascu, Adina Dinițoiu, Mihai Ene, Oana Băluică, Emanuel D. Florescu, Florentina Anghel, Dumitru Drinceanu, Geo Constantinescu, Adriana Iliescu, Marinela Belu-Capșa, Tania Jilavu, Radu Polizu, Emilian Ștefârță și subsemnatul.

La Ancheta din revista „Scrisul Românesc”, au răspuns: Daniel Cristea-Enache, Răsvan Petrescu, Paul Cernat, Corina Șuteu, Gabriel Coșoveanu, Ovidiu Pecican, Ioana Ieronim, Petru Clej, Adina Dinițoiu, Odilia Roșianu, Alexandru Uiuiu și Peter Demeny 

Opera în sine poate fi admirată pentru frumusețea sa, pentru ideile sau mesajele pe care le transmite, pentru inovație sau pentru modul de a influența și de a inspira. În același timp, cunoașterea și înțelegerea omului din spatele operei pot influența și modifica percepția asupra acesteia. Există cazuri în care omul și opera sa sunt în întregime separate, iar aprecierea operei poate să nu fie afectată de acțiunile, comportamentul sau personalitatea creatorului, iar înțelegerea acestora poate adăuga adâncime și context operei.

Deci, ce este de apreciat mai mult, omul sau opera lui, poate fi subiectiv și poate depinde de preferințele individuale, de momentul cultural și de interpretarea personală.

Manipularea informației în mass-media – tematica antologiei cu denumire omonimă – se referă la procesul de prezentare a informațiilor într-un mod care poate influența și controla percepțiile și opiniile publicului. Acest lucru poate fi realizat prin selectarea și prezentarea selectivă a informațiilor, folosirea unor titluri sau imagini senzaționaliste, omiterea anumitor detalii sau contexte importante și alte tactici care pot distorsiona sau influența modul în care oamenii înțeleg și interpretează știrile și evenimentele.

Manipularea poate fi folosită pentru a promova anumite agende politice, economice sau sociale, pentru a influența opinia publică într-un anumit sens sau pentru a obține beneficii pentru anumite grupuri sau interese. Este esențial să fim conștienți de posibilitatea manipulării informației și să evaluăm critic sursele de știri și informațiile pe care le primim, căutând diversitate și verificând surse multiple pentru a obține o perspectivă mai echilibrată și completă.

Manipularea informației în mass-media reprezintă tema colocviilor anuale, ediția a XVII-a, 2022, ale editurii și revistei „Scrisul Românesc”. 

Cu o paralelă între perioada pandemiei, care a însemnat, pe plan mondial, afectarea activităților firești ale instituțiilor, și cea ulterioară, caracterizată de multiple întâlniri cu „publicul, cu cititorii pasionați de carte și informație din presa scrisă”, deschide universitarul Florea Firan antologia, în Cuvânt înainte; de asemenea, în comunicarea propriu-zisă, Manipularea informației în mass-media, precizează: „Într-un moment în care planeta este tulburată de schimbări la toate capitolele, în care omenirea este copleșită de nesiguranță, ne-am propus să discutăm la cea de-a XVII-a ediție a Colocviilor Scrisul Românesc, despre puterea mass-media de a manipula informația, prin omisiune sau mistificare”. Socotind mass-media principalul „instrument de manipulare, acad. Gheorghe Păun are o abordare, după cum el însuși afirmă „net mai pesimist – resemnată: mass-media curentă degradează inevitabil informația, acest lucru este tot mai vizibil și se va amplifica în continuare” (Degradarea informației în mass-media). Florentina Anghel găsește o eventuală cauză a acestei tendințe: „în timp ce scriitorii de literatură sunt din ce în ce mai preocupați să stabilească și să susțină legătura dintre operele lor și realitate cu o rigurozitate în unele cazuri aproape științifică, unii jurnaliști tind să neglijeze adevărul în favoarea formei, pentru impact și pentru a lansa știrea cât mai repede”. Ioan Lascu se referă la Metode și practici în mass-media, cu accent pe „manipularea subtilă, care este atât pozitivă, cât și negativă”, manipulare difuzată prin radio și TV, sub formă de reclamă. Pe baza a ceea ce oferă peisajul informativ în prezent, Andrei Codrescu se simte în măsură de a furniza Știri din viitor: „Dacă suntem consumatori și deopotrivă producători de media văd timpul când știrile vor provoca întâmplările. După cum cuvântul se poate materializa provocând realitate”. În timp ce unul dintre gânditori declara că secolul al XXI-lea trebuie să fie religios, pentru a putea exista, Constantin Cubleșan este cât se poate de ferm: Un secol al manipulărilor, având în vedere un eveniment oarecum recent, pandemia „care ar fi izbucnit, vezi Doamne, datorită unui animal exotic mâncat de nu știu care chinez. Și am fost obligați să credem până a intervenit altă minciună, altă manipulare, anume să ne vaccinăm în masă”. Manipularea în mass-media contemporană (comunicare de Mihai Ene) este posibilă, pentru că Vorba zboară, mesajul rămâne (Mircea Pospai). Un adevărat studiu de caz realizează Dumitru Radu Popa, în Explozia informațională. Prejudecățile și manipularea prin media, comunicare încheiată în mod optimist: „După cum se vede limpede, cutia Pandorei e deja larg deschisă. Cine va avea priceperea și curajul să o închidă sau încă mai bine spus să o folosească într-un sens pozitiv pentru umanitate?”. Totul pare Un coșmar, după cum își definește propria-i stare Adrian Sângeorzan, care, între timp, a primit răspunsul la cel puțin una dintre interogațiile din final: „Urmează curând Campionatul Mondial de fotbal din Qatar: La ce ne-am putea aștepta?”. Extrem de realistă și de îngrijorată, totodată, Carmen Firan scrie despre „drama ucrainenilor ca urmare a războiului declanșat de Rusia” (Umanitatea dă semne de oboseală). Emanuel D. Florescu ajunge să creadă că există deja Meseria de a manipula, în timp ce Gabriela Păsărin reflectează asupra situației culturale (Între manipularea pozitivă și cenzură – „dejucarea” politicilor culturale). Mihai Firică dezbate pe seama posibilităților de a limita dezinformarea, lansând interogația retorică: Fără antidot la minciunile din mass-media?. O „cale spre diminuarea manipulării informației” ar fi Digitalizarea bibliotecilor – consideră Rodica Pospai – Păvălan,

Marinela Belu – Capșa îndeamnă Să nu ne lăsăm manipulați!, iar Rodica Grigore se exprimă Din punctul de vedere al presei… Radu Polizu face o scurtă cercetare a propriei biografii, ajungând la concluzia: „M-am născut și am crescut în minciună” (Lipsa de încredere), Dumitru Drinceanu se întreabă: Încotro, mass-media?

Mirela Mitu are o intervenție din domeniul său profesional: Manipularea opiniei publice, pe tema educației. Mihai Sporiș, din perspectiva Presei angajate partizan, iar Petre Cichirdan vine cu alt unghi de vedere, dinspre Investiția publică privind manipularea informației în mass-media. Extrem de interesant este și Eseul despre o incursiune nonjurnalistică, semnat de Maria – Mona Vâlceanu.

Contrar direcției pregnante a dezbaterilor, Emilian Ștefârță caută calea de mijloc, de împăcare a intereselor și mijloacelor diverselor instituții, cu acelea ale cetățenilor, în articolul Manipularea prin mass-media instrument predilect de menținere a stabilității.

În concluzie, aceste comunicări sunt cu atât mai importante, cu cât au fost reluate, după susținerea lor publică, în antologia de față, Manipularea informației în mass-media, antologie alcătuită de Florea Firan (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2022)

S- este un fost obelisc, curbat, în timp,
de presiunea spațiului dintre cer și pământ,
-i-, un punct, vrând să dea în cap liniei, 
dar este mereu suspendat,
(-n-) are amploarea vălului miresei, 
cărat în biserici, de domnișoarele de onoare, 
-g-, un înțelept bătrân, pe gânduri, strâns în sine
sau brațul lung al tinerei bând absint, fără să-l epuizeze 
din picturi, 
-u-, val întors cu misterul adâncului înspre lume,
brațe implorând ajutor, 
-r-, desigur, o cârjă ratată, 
deși ar fi putut fi velociped în reparație, 
-ă-: abur mereu în tendință de a sări de pe girafă, 
-t-, indicator de răscruce, 
-a-, pântecul stând a da naștere la cuvânt, 
-t-, un talcioc mormăit,
-e: rugăciunea lui Constantin Brâncuși. 

De vreo două luni, pisoiul alb nu mi-a mai trecut prin curte… Am rămas cu o rană mică în suflet. Nu știu ce s-a întâmplat cu el, dar sunt cutreierat de amintirea lui. În schimb, îmi dă târcoale pisoiul urâcios, care m-a zgâriat și pe care, pentru a-l da afară din casă, l-am apucat de gât.

Revista „Gândirea”, propagatoarea tradiționalismului în literatura noastră, odată cu mutarea în București, sub conducerea lui Nichifor Crainic, s-a situat pe o linie tradițională. În articolul Sensul tradiției, Crainic reproșează sămănătoriștilor că „n-au văzut cerul spiritualității românești” și că „noi vedem arcuindu-se pe pământul nostru, coviltirul de azur al bisericii ortodoxe”.

Militând pentru instalarea misticismului în literatură, N Crainic imprimă revistei un caracter dogmatic și așa se explică dezacordul pe care-l afișează public Lucian Blaga, unul dintre ctitorii revistei în articolul Ferestre colorate.

Nu trebuie confundată revista cu doctrina ei. Revista a promovat o literatură națională de o înaltă ținută artistică, având colaboratori de mare prestigiu precum: Arghezi, Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Aron Cotruș – în poezie, Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale, Gib Mihăescu, în proză, Vianu, Călinescu, Mircea Eliade, în critică și eseul filosofic, și toți acești scriitori sunt autohtoni prin inspirație, dar foarte moderni în expresie, de vreme ce Blaga scrie sub influență expresionistă, Pillat, sub cea simbolistă, iar Voiculescu sub forma lui Valery. Prin urmare, între gândirism ca doctrină și literatura publicată în revistă, există o diferență consistentă.

Literatura diaristică este un gen care se bazează pe înregistrarea cronologică a gândurilor, experiențelor și evenimentelor zilnice ale autorului într-un jurnal sau într-o serie de însemnări. Aceste înregistrări pot varia de la observații simple și cotidiene la reflecții profunde și introspective asupra vieții, societății sau a unor evenimente majore.

Jurnalele pot fi publicate sau private și pot servi ca mijloc de înregistrare a evoluției personale a autorului, a ideilor sale și a contextului istoric sau cultural în care trăiește. Acestea oferă o fereastră în intimitatea și psihologia autorului, permițând cititorilor să înțeleagă mai profund procesele mentale și emoționale care stau la baza scrierilor lor.

Exemple notabile de literatură diaristică includ „Jurnalul lui Anne Frank”, care surprinde viața unei tinere evreice în timpul ocupației naziste în Olanda, sau „Jurnalul lui Virginia Woolf”, în care celebra autoare britanică își explorează gândurile și viața zilnică.

Literatura diaristică poate varia ca stil și subiect, dar rămâne un instrument important pentru înțelegerea evoluției individuale și a lumii din perspectiva personală a autorului.

Literatura memorialistică este un gen care se concentrează pe scrierea despre evenimente, experiențe sau perioade din viața autorului. Aceste opere sunt adesea autobiografice, reflectând amintirile, observațiile și gândurile autorului asupra unor evenimente sau perioade importante din viața sa. Ele pot fi scrise sub forma de jurnale, memorii, autobiografii sau eseuri personale, oferind cititorilor o perspectivă intimă și subiectivă asupra vieții autorului și a lumii în care trăiește.

Această formă literară permite autorilor să-și împărtășească poveștile, să-și exploreze identitatea și să transmită mesaje emoționale sau filozofice prin propriile experiențe și reflectări. Operele memorialistice pot varia în ton, de la cele care explorează viața personală și amintirile individuale până la cele care abordează evenimente istorice sau sociale de o importanță mai largă.

Exemple celebre de literatură memorialistică includ „Jurnalul Annei Frank” de Anne Frank, „Minciuni pe canapea” de Eileen Simpson și „Un copil al cărților” de Azar Nafisi. Acest gen literar are puterea de a pune în lumină aspecte ale istoriei și culturii, oferind cititorilor o viziune profundă și personală asupra lumii.

Literatura memorialistică din România cuprinde o gamă largă de opere care explorează diverse aspecte ale vieții personale și istorice ale autorilor lor. Aceste lucrări au adesea o puternică încărcătură emoțională și reflectări profunde asupra momentelor semnificative din istoria și cultura românească.

Un exemplu notabil este „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, care oferă o perspectivă intimă și tulburătoare asupra vieții intelectuale din București în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un alt exemplu remarcabil este „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, o cronică amplă și adesea tulburătoare a societății românești din perioada comunistă.

De asemenea, lucrările memorialistice ale lui Ana Blandiana, Mircea Eliade, Gabriela Adameșteanu, Horia Lovinescu și alții aduc contribuții importante la literatura memorialistică românească, acoperind o varietate de subiecte, de la experiențele personale la evenimente istorice și culturale majore.

Aceste opere oferă o înțelegere profundă a istoriei și culturii românești, aducând în prim-plan aspecte importante și oferind cititorilor o perspectivă intimă și autentică asupra societății și a experiențelor individuale în diferite perioade istorice.