Părinte, 
se adresează Diogene aceluia care încearcă 
să vorbească despre zei și religie
oricui îi iese în cale, 
dar, adeseori, nimerind cu bâta în baltă, 
bănuiala ta este vinovată...
Când femeia a intrat în aulă, 
este adevărat: mă aflam singur 
și mă ridicasem să merg la atelierul de sticlărie, 
dar ea, surâzând, a deschis o discuție. 
Din vorbă în vorbă, bob cu bob, 
am ajuns la o cunoștință comună,
despre care aflasem că mințise despre mine.
(Va urma)

Această cale a farmecelor (vrăjilor) este veche; 
Apollo al nostru arată o forță nevătămată de vreun vers sacru (descântec).
Eu (fiind) conducător: stihia nu va fi îndemnată să iasă din mormânt,
iar bătrâna (vrăjitoarea, n.m.) nu va crăpa celui infam (ei, n.m.) pământul
(dinainte-i, n.m.), printr-o rostire, 
nici nu va trece (prin descântec, n.m.) semănătura dintr-o holdă, într-alta,
nici nu va face să pălească, pe dată și pe neprevăzute, în umbră stinsă, cercul lui Phoebus. 
Când cetatea respinge războiul, 
dar magistrații aleși votează pentru acest război, 
o să aibă atmosfera unei vieți și a unei morți violente. 

După obicei, luna este purtată de cai de zăpadă.
Nici inimile nu depun iubirile descântate,
nici Amor (Cupidon) învinsul nu va fugi de via pucioasă (de sulf, n.m.).

Ce ți-au ajutat buruienile pământului, 
când ai fi dorit, Colchos, să rămâi acasă, în patrie?
Ce ți-au ajutat, Circe, plantele Perseidei?  

-Acum știu, 
a continuat Adam să grăiască lin, 
raiul este un relief fix, 
din al cărui sol, 
nu poți scoate un pom din rădăcini. 
Bogățiile încântătoare 
formează un tot indestructibil și imuabil,
pe care, pesemne, l-ai aflat așa, 
în toată splendoarea lui albă, 
când veșniciei i Te-ai sustras, 
într-un atotcuprinzător și mai mare. 
Veșnicia dilatată erai Tu, Doamne,
iar când ai vorbit,  
gura Ta a căpătat contur;
după sfânta vibrație a logosului,
strălucirea, 
care Te alcătuiește, 
a venit, 
tiptil-tiptil, 
din vastul amorf 
și Te-a așezat, 
ca pe tron, 
într-o configurație, 
asemănătoare cu a mea: 
„Să facem om după chipul 
şi după asemănarea Noastră”...
(Va urma)

-Eva ți-a suflat ceva la ureche
(și ai ascultat-o),
Eu, peste tine, duh de viață...
Un singur lucru - să nu mănânci 
din pomul cunoașterii -
ți-am cerut, Adam, 
și nu ai respectat.
Deși observ amprenta Mea,
rămasă ca o pecete în carnea ta,  
totuși, nu-Mi dau seama 
cum natura ta subversivă
a apărut din suflarea Mea. 
-Ți-a fost mai drag pomul decât omul, 
Doamne! Pomul acesta l-ai găsit deja în Eden
sau a răsărit, 
deodată cu tine,
din aceeași esență a infailibilității
și nu este pomul vreo invenție de-ale tale, 
cum pe mine m-ai scos din țărâna planetei, 
pe-a cărei scoarță m-ai alungat ca pe o stihie? 
-Adam, începi să Mă judeci
și nu-Mi pare bine. 
Am mai depărtat de Mine,
cât am voit de mult, 
pe alții, fiindcă au fost trufași...
-Dar în glasul meu este indignare, 
nu vrăjmășie, Doamne!
Îmi este greu fără pacea din rai. 
(Va urma) 

Câmpurile și plăcerea de a le cultiva încântă inimile. 
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile jugului,
ca plugul să rănească adânc ogorul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor: 
acestea țarina ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
pomul poartă, cu dificultate, povara care a rodit. 
Privește râurile care dispar, într-un murmur plăcut;
Privește oile păscând o iarbă fertilă. 
Iată și căprițele: ele atacă peretele din râpa stâncoasă 
și bolovanii porniți;
deja se vor întoarce (căprițele, n.m.), cu ugerele pline, la iezii lor.
Păstorul intonează cântece dintr-un flaut neregulat (nai, n.m.)
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 
Într-o parte, alte înalte păduri răsună de tunete
și bivolița se tânguiește că lipsește vițelul ei.

Ce să mai spun, când roiurile (de albine, n.m.) fug de fumurile puse dedesubt,
ca să iei din știubei (stupi, n.m.) mierea de care este plin. 
Toamna dă poame și vara este frumoasă pentru recolte,
primăvara furnizează flori, 
iarna este despovărată de foc (de caniculă, n.m.).

Țăranul culege strugurele copt în toamnă
și musturile curg sub talpa goală,
în anumite timpuri, strânge ierburile retezate (fânețele, n.m.) 
și curăță cu un pieptene rar (greblă, n.m.) ogorul tuns. 

Însuți poți pune, în grădinile udate, o plantă;
însuți poți dirija undele unui izvor. 
Va fi venit vremea altoirii: fă creanga să primească 
ramul nou
și pomul va sta blând printre străini. 
De la un timp, sufletul a prins să se încânte de aceste îndeletniciri 
și Amor l-a părăsit, cu aripile zdrențuite.

Țăranul culege strugurele copt în toamnă
și musturile curg sub talpa goală,
în anumite timpuri, strânge ierburile retezate (fânețele, n.m.) 
și curăță cu un pieptene rar (greblă, n.m.) ogorul tuns. 

Însuți poți pune, în grădinile udate, o plantă;
însuți poți dirija undele unui izvor. 
Va fi venit vremea altoirii: fă creanga să primească 
ramul nou
și pomul va sta blând printre străini. 
De la un timp, sufletul a prins să se încânte de aceste îndeletniciri 
și Amor a ieșit (din suflet, n.m.) cu aripile neputincioase.

Câmpurile și plăcerea de a le cultiva încântă inimile. 
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile jugului,
ca plugul să rănească adânc ogorul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor: 
acestea țarina ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
pomul poartă, cu dificultate, povara care a rodit. 
Privește râurile care dispar, într-un murmur plăcut;
Privește oile păscând o iarbă fertilă. 
Iată și căprițele: ele atacă peretele din râpa stâncoasă 
și bolovanii porniți;
deja se vor întoarce (căprițele, n.m.), cu ugerele pline, la iezii lor.
Păstorul intonează cântece dintr-un flaut neregulat
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 
Într-o parte, alte înalte păduri răsună de tunete
și bivolița se tânguiește că lipsește vițelul ei.

Ce să mai spun, când roiurile fug de fumurile puse dedesubt,
ca să iei din știubei (stupi, n.m.) mierea de care este plin. 
Toamna dă poame și vara este frumoasă pentru recolte,
primăvara furnizează flori, 
iarna este despovărată de foc (de caniculă, n.m.).

Câmpurile și plăcerea de a le cultiva încântă inimile. 
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile jugului,
ca plugul să rănească adânc ogorul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor: 
acestea ogorul tău ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
pomul poartă, cu dificultate, povara care a rodit. 
Privește râurile care dispar, într-un murmur plăcut;
Privește oile păscând o iarbă fertilă. 
Iată și căprițele: ele atacă peretele din râpa stâncoasă 
și bolovanii porniți;
deja se vor întoarce (căprițele, n.m.), cu ugerele pline, la iezii lor.
Păstorul intonează cântece dintr-un flaut neregulat
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 

Alții luptau la Ilion, cu arme împovărătoare.
În Grecia, se adunaseră toate armatele. 
Fie că dorea să se ocupe cu războaiele,
nu purta niciunul,
fie că în for, erau atâtea probleme,
Argus era lipsit de procese.
A făcut ceea ce a putut: dacă nu a făcut nimic, 
a iubit. 
Astfel, acest copil (Cupidon, n.m.) vine, 
astfel rămâne.  
 

Moleșeala și nopțile sub niciun salvator al somnului
și zarul și tâmplele zdruncinate de mult vin curat,
toate răpesc sufletului forțele, fără rană (fără să rănească, n.m.).
Vicleanul Amor este plin de primejdii.
Acest copil (Cupidon / Amor, n.m.) urmărește, de obicei, odihna;
el urăște pe acelea care se fac: oferă goalei nunți, 
de care este stăpânit, 
lucrul trebuitor. 
Sunt foruri, sunt legi, sunt prieteni pe care să-i păstrezi.
Mergi prin tabără, (îmbrăcat, n.m.) într-o togă urbană 
sau acceptă îndatoririle tinerești ale unui Marte însângerat 
(îndatoririle războiului, n.m.).
Desfătările (zadarnice n.m.) deja își vor fi dat obiectele pieirii. 
Iată iutele persan, (pregătit, n.m.) pentru o cauză nouă a marelui triumf, 
deja zărește armele sale, pe câmpurile lui Caesar. 
Învinge, în mod egal, și săgețile cupidoniene și pe parți 
și întoarce, la zeii strămoșești, cele două trofee. 
Pentru că, odată, Venus a fost rănită de lance, 
Etola dă însărcinare iubărețului de a purta războaie cu sine. 
Întrebați de ce Egisthus a făcut adulter?
Cauza este la vedere: era leneș!  
Alții luptau la Ilion cu arme împovărătoare.