Înainte de a o fi părăsit, Mona Conrad mi-a expediat o scrisoare electronică:

Dragă Virgil Crânguleanu,

Îmi este din ce în ce mai greu să-ți vorbesc. Despre orice. Dar am s-o fac, pentru că ești vinovat de ceea ce mi se întâmplă mie acum, chiar nu am cui să-i spun cauzele agitației mele.
Am comis o greșeală, aceasta este concluzia la care am ajuns în ultimul timp. Eu singură mi-am creat chinul acesta, având încredere în tine. Nici nu îmi mai amintesc ce m-a făcut să am încredere că vei fi alături de mine și că îmi vei da măcar o mică parte din ceea ce am nevoie… Starea pe care mi-ai creat-o nu mă mai lasă să văd nimic bun în ce trăiesc. Și știi ce simt din partea ta? Mă gândesc că, poate, nici nu iți mai dorești să mă vezi și eu te stresez atât… Am impresia că vorbesc singură, nu îmi dai niciodată vreun răspuns, exact aceasta am simțit săptămâna trecută… Vorbeam singură…
Iar motivația din acea zi… Mi-e greu să cred că are vreo legătură cu un om care iubește… Că faci economie? Mi-ai arătat „foarte frumos” cât de mult îți dorești să fii lângă mine! Exact așa am făcut și eu când am rămas aici pentru tine. Exact așa! Eu nu m-am mai gândit că aveam niște planuri…
Dacă ai cumva vreun răspuns, îl voi aștepta verbal… Măcar atât.

Cu drag,

Mona Conrad