Petre Ciobanu – așa cum l-am cunoscut

Petre Ciobanu locuia la etajul al IV-lea. M-a întâmpinat o doamnă, ceva mai tânără, care, se pare, îl îngrijea. Nu mi-a prezentat-o; se învârtea și ea pe acolo, parcă trăgea cu urechea.

Am luat loc în fotoliu, pornind dispozitivul MP 3 și l-am înregistrat pe interlocutor, fiindcă am presupus că nu voi mai avea ocazia.

Cult și consecvent propriilor opinii, totuși Petre Ciobanu, suferind de o boală incurabilă, nu se putea lăsa de fumat: „Banii pe un singur pachet de țigări mi-ar fi suficienți să iau un meniu al zilei la restaurant” – îmi spunea, în timp ce fumul de țigară se înălța, prevestitor, drept cruce a chinului său.

După o vreme, ne-am retras în altă cameră: mi-a înșirat, dinainte-mi, mai multe cărți rare. „Am, aici, Istoria lui Călinescu, tipărită, la Roma, pe foaie de țigară, de Victor Frunză – ți-o dau cu 300 de lei”. Nu aveam bani la mine. A rămas, pentru data viitoare.

La un interval de o săptămână, am aflat că Petre Ciobanu a murit. I-am mărturisit cuiva despre intenția mea de a fi achiziționat exemplarul acela de carte și, poate, mă înțeleg cu femeia care l-a îngrijit pe Petre: „Sigur femeia a vândut tot” – a fost replica tăioasă, a amicului nostru comun.

Astfel, și-a scris ultima filă a vieții Petre Ciobanu, în viziunea mea: cu privire dârză, suflet bun și pasionat de cultură, s-a dus, tăcut, în mormânt, dar el, oricum, se îngropase, de viu, într-o vină cumplită, față de o doamnă pe care o iubise mult. Nu știu în ce măsură spera la viața veșnică, pentru că nu l-am auzit niciodată vorbind despre Dumnezeu.

P.S.

Despre una dintre cărțile lui Petre Ciobanu, Minotaurul și floarea de crin, am scris o cronică, în anul 2012 sau 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *