Divina-mi transformare

Aș vrea să cobor, în imperiul unei minuni, la scară minusculă, încât, supus dimensiunilor noi, din pânzele păianjenilor invadând un pod părăsit, să-mi fac vele pentru nava de carton gros, construită cu brațe de copil în toată firea, să le prind de nuiele. Vele de plutit pe curenți, întâi, și pe apa din curte, apoi. Cu aspirația mea de a pluti pe curentul aducând parfum de flori din grădină este în concurență foamea unui șoarece de soi: îmi pândește creația, așteptând s-o roadă. Dacă nu voi cârmi (ca în romanele de aventură), pupa se va destrăma în dinții lui (gândul se ia cu mine în întrecere). Busolă îmi e steaua destinului, dar și el, în metamorfoza-mi, cât se va modifica? O lovitură de coadă mi-ar fi acum fatală, harpon poate pentru balena care ochilor de rozător par a fi; din jocul unui motan cu mine, mi-aș mai reveni: cred că ar înțelege, din reflex domestic, că am fost om matur și m-ar lăsa în pace. Pe rând, liliputan fiind, mă voi extazia (din efectul metamorfozei) de înălțimea zborului la îndemână și de popasul pe apa susținând umbra tăcută a țărăncii volubile. Mâna ei scapă suveica – zgomotul atinge planeta gândirii mele. Dar talpa țărăncii mele calcă apa de ploaie din urma de copită de bou, proiectându-mă, cu vas cu tot, în afară, pe bătătură. Nu am de acum încolo decât să-mi plâng naufragiul. O! De pe stele, veșmântul de aur al luminii cade pe umerii filosofului, pe care firea contorsionată de probleme îl poartă prin oraș, pe lângă alaiul princiar.

Pe creste, în umbra cucilor singuratici, monahi drepți stau în genunchi, adăpostiți de visuri; din cugetul lor ca ploi vin idei peste filosofi. Învăluită de fum, cetatea își primește colindătorii de bine străbun. La proporția de om, nu mă voi afla împlinit, decât dacă voi fi brevetat marinar (să primesc în custodie nava) sau pilot, după școală. Nu aș avea aptitudini atât de diferite pentru medii fluente și schimbătoare, întretăiate de multe, prin valuri trecând burți, pe aer, povețe de la un sfătos la altul; de unde să crească bărbile, cu fir alb și înăsprit în vârste, ale înțelepților, dacă nu din captarea a ceea ce în munți spun în sine pustnicii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.