În satul de pescari. Grecia

Grecia, senină ca un vis,
sat și oraș, fără hotar precis.
Într-un sat de pescari,
locuitorii, în costume naționale, ca-n filmele vechi.

Am coborât într-o pagină de Kazantzakis,
casele văruite-n alb, cu etaje mărunte,
plase de pescari și unelte de lemn,
zărindu-se te miri unde, ca într-un tablou străvechi.

În centrul satului, soarele își făcuse culcuș,
ca un urs insațiabil de razele zilei.
Pe o bancă, sub smochin, greci bătrâni,
cu pălării, vorbeau în șoapte pierdute.

Pe drum, o bunică turtită de basmale negre,
legate strâns sub bărbie, timp suspendat,
imposibil să crezi că, vreodată,
a avut și ea o vârstă de primăvară.

Austeritatea învăluia totul,
claustrofobia bântuia fiecare colț,
un sat liliputan, ca într-un film uitat,
dimensiuni micșorate, o lume ce intrase la apă.

Am fugit din centrul strâmt, spre dealuri,
într-o curte de instituție.
Mașina oprită, lărgimea redobândită,
în sfârșit, ceva recognoscibil:
vacanța încuind ușile școlii.

Un gând despre „În satul de pescari. Grecia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *