În atelier, unde mi-am făcut un obicei, de a mă refugia din vuietul străzii, doi gospodari vorbesc despre cățelușa adoptată…

Primul paznic a băgat mâna în cușcă, pentru a lua oala de mâncare, și a fost mușcat, ușor, de cățelușă. Al doilea paznic, vrând să se convingă, la auzul veștii despre această repezeală spre mână, imită gestul primului și este „stanțat” (de asemenea, neconvingător). Mai mult în glumă, i se impută Ramonei că a adus o fiară în curte (ea a găsit-o pe stradă și a adus-o la unitate, din milă). Cel care-i face reproșul, A.D., este adeptul expresiei: quot erat demonstrandum și, sub ochii Ramonei, își apropie mâna de cușcă, însă, avertizat de pățaniile precedenților temerari, o retrage la timp. Ramona concluzionează: „Înseamnă că și-a schimbat atitudinea!”.

Pe alee, depărtându-mă de atelier, înspre sălile de discurs, am observat-o pe Ramona, care, între altele, nu a recunoscut momentul. Înainte de a intra în clădire, a chemat cățelușa, pe care, mângâind-o, a hrănit-o cu un oscior de firmă: „Le-am cumpărat pentru animăluțele cuminți!” – se referă la punga de oscioare pe care o ține în geantă.