-O, vin' la mine, tu!
Din tunet, 
porunca la mine coborî. 

-Unde ești, Zeus, 
bătrâne filantrop? 
M-ai văzut atent la jocul 
mâțelor de acolo
și ce ți-ai spus, în barbă? 
Ia să-l chem pe dânsul la raport! 
Din ce nor m-ai zărit? 
Ce vrei de la mine?
Iată-mă, aștept!

-Un dumicat aș vrea, 
de pâine neagră - 
să-mi dau seama 
ce înseamnă hrana pentru voi. 
Mă voi abate
de la condiția mea, lipsită de nevoi, 
o voi ocoli, 
pentru o clipă numai, 
precum mireasa ajunge, încet, 
la caier, să-l toarcă - 
împunsă cu furca de soacră. 

-Poftim, înghite!
De azi, tu, Zeus, 
obișnuit cu potire aurite, 
îți vei scădea singur din eternitate, 
cam două mii de ani. 
De la dumicat, 
fiindcă senzația de foame 
te cuprinde,
șontâc-șontâc
vei umbla prin azil
și vei învăța și despre senectute, 
ce hoț e timpul
care, în zile de argint, ne-o aduce!