Viața a fost bună în această casă...
Pe culoarele adânci, 
slugile se hârjoneau
și își rosteau vorbe dulci, 
la tunetul vocii stăpânului, însă,
erau prezente și-i cântau în strună, 
fiindcă nu aveau învățătură, 
pentru alt instrument muzical.  

Din vasul cu apă caldă, 
pentru baie, 
vor fi căzut stropi mulți 
pe dușumeaua, 
ștearsă în urmă de poalele 
fustei prelungi, 
ale femeii care, 
în brațe,-l ducea. 

O, timide vremuri 
au mai fost!
Tăcute și blânde -
așa clipele s-au dus, 
pe nesimțite, 
în istoria, 
a cărei față, 
în prezent, 
este curățată de patronul - 
care a fixat o placă memorială, 
afară: 

E aproape de mine 
un zeu care-mi spune 
că fluviul de frunze aduce suspine.
-Mă spăl în lacrimi -
nu-i nimic, față de alții dormind în morminte -
ce nu mai apucă a se încrunta, 
de la necazul vuind în lume. 
Și în rădăcini, 
de-ar fi, 
eu găsesc sprijin
și îmi înalț sufletul,
înspre soarele verii următoare,
când tu, zeu clevetitor, 
în templu vei fi, 
sugrumat de paloare, 
doar o zugrăveală, 
pupată, veșnic, de babe. 

Deși celebru pentru limpezimea în frază, el a impus canoanele limbii latine clasice, totuși Caesar nu cred că ar fi reușit să aducă pacea în imperiu, din cauza mentalului său belicos. În propria-i evoluție politică și militară, nu reușise decât prin forța armelor.

(Va urma)

Odată cu instalarea împăratului Octavian Augustus, întregul imperiu a intrat sub aripa de aur a păcii. Se spune că a fost cu adevărat cea mai luminoasă perioadă din istoria umanității. Pe pământ, era aproape precum în cer, după cum se rostește în rugăciunea Tatăl Nostru (armonie între clasele sociale, prosperitate, liniște, plăcerea de a trăi) – acesta a fost și unul dintre motivele pentru care a putut apărea profetul Iisus.

Cuvântul era liber, altfel, niciodată, nu s-ar fi vorbit, în public, despre un singur zeu (Dumnezeu). Devenise o modă – în piețe și pe străzile Romei, se regăseau diverși predicatori. Dintre toți însă – cel care a convins a fost Iisus.

(Va urma)