Într-o groapă de gunoi, 
din grădină, 
am întrezărit o ureche mare, 
de metal,
pe care am ridicat-o 
și am dus-o bunicului, 
spre examinare. 

Era un gramofon. 

Bunicul a învârtit la manivelă,
după ce instalase placa,
pe suport.

Atât de curios eram
să aud sunetul, 
încât urechile îmi crescuseră 
mai mari decât pâlnia de la aparat,
eram mai încântat decât omul 
care l-a inventat. 

Regret că nu am păstrat obiectul.
Eram prea mic, 
pentru a-i înțelege raritatea. 

Mâinile bunicului au putrezit,
gramofonul s-a degradat
în cine știe ce maldăr, 
dar amintirea faptului a rămas
pe foaie, aici, 
pentru orice tânăr meloman...