În anul 1995, am primit o ofertă, din partea directorului unei prestigioase edituri, de a traduce opera Remedia Amoris de Publius Ovidius Naso, într-o ediție modernă, carte de buzunar. După ce am tradus peste patru sute de versuri, i-am prezentat rezultatul și, fiindcă nu a spus că mă va plăti, am abandonat proiectul, din păcate. Evident, nu voi mai relua niciodată traducerea și ceea ce am muncit, e bun muncit și atât. Mulți ani, am considerat traducerea pierdută, între zecile de caiete, dar, de curând, am regăsit-o. Menționez că traducerea mea este foarte apropiată de textul lui Ovidius, marele poet latin.
Amor citise titlul și numele acestei cărți: „Împotriva mea, văd, războaiele sunt pregătite”, zice. Abține-te să condamni pe poetul tău, care am purtat de atâtea ori steagurile înmânate de tine - conducător. Eu nu sunt Diomede, de care mama ta, rănită, s-a întors cu cavaleria lui Marte, în eterul limpede. Mereu, alți tineri se înflăcărează; eu totdeauna am iubit și, dacă vei întreba ce fac în prezent și oriunde, îți răspund: Iubesc! Ba chiar am învățat prin ce meșteșug poți fi prielnic și ceea ce acum este rațiune, am aflat că, mai înainte, a fost elan. Nici nu te trădăm, blând copil, nici Muza nouă nu reînnoiește fapta petrecută. Dacă vreo persoană iubește, ceea ce îi este plăcut să iubească, să se bucure și să navigheze pe vânt bun, dar dacă altcineva poartă cum nu trebuie vrăjile copilei nedemne, să nu piară și să cunoască forța artei noastre. De ce un tânăr iubitor, îndurând o tristă povară, să se spânzure de tavanul înalt, cu lațul de gât? De ce altul să-și străpungă măruntaiele sale, cu fierul dur? Tu, Amor, ai oroare de crimă, ești iubitor de pace. Acela care nu abandonează ideea sinuciderii, probabil este sortit să piară, lasă-l, renunță la el și nu vei fi responsabil de funeraliile sale. Căci tu ești un copil și nu ai nevoie decât să te joci: joacă-te! Tinerețea ta este un regn fără rigori. Cel care, dacă nu va înceta, are de gând să piară de un amor nenorocit, să înceteze și nu vei fi autorul niciunei morți. Și ești copil, nu ai nevoie decât să te joci: joacă-te! Se potrivesc, pentru anii tăi, puterile gingășiei. Lasă-i tatălui tău vitreg grija luptei cu sabia și cu lancea ascuțită și învingător să se întoarcă, acoperit de sângele unui mare masacru. Tu cultivă artele materne, ale căror răni încântătoare nu au îndoliat niciodată părinții. Face ca poarta să fie sfărâmată într-o ceartă nocturnă și o cunună bogată să decoreze ușile. Îndeamnă pe băieți și pe copile timide să se întâlnească pe ascuns și pe un tânăr îndrăgostit, dat afară, într-un fel jalnic, să cânte complimente, prin ușorul insensibil al ușii. Îți sunt de ajuns aceste lacrimi, iar, în privința morții, vei fi fără învinuire. Vei avea mulțumire de lacrimi, fără crimă de sânge. Nu te învoi ca torța ta să aprindă ruguri avide. Torța ta merită mai mult decât să fie făcută din aviditatea focurilor funerare. Astfel, aceasta-i pledoaria mea. Ascultându-mă, Cupidon își mișcă aripile aurite și-mi spune: Termină scrierea pe care ai proiectat-o! Veniți la lecțiile mele, tineri decepționați, ale căror amoruri au fost trădate, în orice fel, învățați să vă vindecați! Aceeași mână* vă aduce rana și leacul. Pământul hrănește ierburile salutare, în același timp cu ierburile otrăvitoare și urzica se dezvoltă, alături de trandafir. Această rană - sulița din lemn a lui Pelion, pe care tot ea o făcuse fiului lui Hercule, tot ea, din dragoste o cicatriza. (Variantă: Lancea lui Ahile cicatrizând rana pe care ea însăși (lancea) o făcuse fiului lui Hercule). Dar tot ceea ce eu spun băieților, vă privește și pe voi, tinere fete, credeți-mă! Aici se dau arme ambelor tabere. Dacă folosirea lor nu vă convine, dacă printre aceste precepte sunt unele a căror folosință nu vi se pare necesară, exemplul pe care vi-l vor oferi va putea foarte bine să vă instruiască, să stingă o flacără crudă, să libereze sufletul de o servitute rușinoasă, iată obiectivul util pe care vi-l propun. Phylis ar fi trăit, dacă eu aș fi fost maestrul și dacă ea a mers de nouă ori pe malul mării, ea ar fi revenit aici, după aceea, mult mai des. Didon muribundă nu a văzut, de la înălțimea palatului său, flota troienilor pusă în mișcare și disperarea nu ar fi opus deloc o mamă denaturată împotriva copiilor săi, care vărsa astfel propriu sânge, pentru a se răzbuna pe un soț trădător. Cu tot disprețul Filomelei, Terra, grație mie, nu ar fi meritat deloc, printr-o crimă, să fie schimbată în pasăre... Dă-mi-o pe Fașifa ca elevă și ea va înceta să iubească un taur, dă-mi-o pe Phedra și flacăra sa incestuoasă se va stinge; încredințează-mi-l pe Paris și Menelau o va păzi pe Elena și Troia nu va cădea în mâna grecilor. Dacă neîndurătoarea Scylla ar fi citit versurile mele, capul tău, o Nisus, și-ar fi păstrat părul fatal de purpură. Înăbușiți amorurile funeste, urmați-mi sfaturile și barca noastră și pasagerii vor călători cu siguranță spre port. Atunci când vă încearcă dragostea, trebuie să-l citiți pe Ovidiu. În fiecare îndrăgostit rănit, eu văd un client. Acestea am spus eu. Cupidon ca aurul a mișcat aripile strălucite și mi-a spus: „Îndeplinește opera expusă mai înainte!”. Veniți la lecțiile mele, tineri decepționați, pe care al lor amor i-a trădat în orice fel. Învățați să fiți sănătoși, prin ceea ce ați deprins să iubiți: aceeași mână vă va aduce și rana și remediul. Pământul hrănește ierburile salutare și însuși hrănește pe cele dăunătoare și trandafirul este mereu cel mai apropiat de urzică. Aceeași suliță tesaliană care, odinioară, produsese o rană în dușmanul herculian, a adus și leacul pentru rană. Dar credeți aceste lucruri, spuse bărbaților, chiar și vouă, copile: oferim arme pentru tabere diferite. Dacă este ceva dintre acestea care nu duce la foloasele voastre, totuși, printr-un exemplu, poate învăța multe. Subiectul este folositor ca flăcări sălbatice să se stingă și inima să nu mai fie sclavul viciului său. Phyllis ar fi trăit, dacă eu aș fi fost maestrul și pe care drum ar fi plecat de nouă ori, mai adesea s-ar fi întors. Nici Dido murind nu ar fi văzut din cea mai înaltă cetățuie că Dardanii ar fi pornit corăbiile pe mare, nici durerea nu ar fi înarmat împotriva inimii sale, pe mama care s-a răzbunat pe bărbat, cu pedepsirea de sânge a părtașului (aliatului). Prin arta mea, Tereus, deși Filomela îl plăcea, nu ar fi meritat, prin crimă, să devină pasăre. Dă-mi pe Pasife: va renunța la iubirea pentru taur. Dă pe Fedra: amorul ei incestuos se va stinge. Ni-l înapoiară pe Paris: Menelaus o va avea pe Elena, nici troienii nu vor cădea prinși în mâinile grecilor. Dacă nelegiuita Scylla ar fi citit notele noastre, stofa de purpură ar fi fost fixată capului tău, Nise. Cu mine conducător, oameni, înfrânați-vă iubirile dăunătoare și corabia cu prieteni să meargă de-a dreptul. Atunci, trebuia să fie citit Naso, când au învățat să iubească, același Naso va trebui citit și după. Apărătorul statului va despovăra de suferințe inimile prăbușite: faceți orice pentru liberarea lor! Pe tine te rog, cântând, Phoebe, inventatorul poeziei și al forței tămăduitoare, ca triumful tău să fie aproape de noi. Tu, Phoebe, ajută în mod egal poetului și celui care tămăduiește și ai grijă ca și unul și altul să fie puși sub tutela ta. Când trebuie și neliniști mici ating inimile, dacă îi vine greu, oprește pasul la primul prag. Striviți, cât timp sunt noi semințele rele ale bolii subite și cavaleria ta, începând să meargă, să reziste, căci durata oferă puteri, întârzierea face strugurii tineri și face holde sănătoase, din ceea ce a fost iarbă. Acest copac răspândește umbre vaste asupra trecătorilor. În vremea în care a fost plantat, mai întâi, a fost nuia - atunci, putea fi smuls cu mâinile din pământul adânc; acum, stă prin puterile sale în întinderea îmbogățită. Cercetează cu o minte ascuțită în ce fel este acest lucru pe care îl iubești și retrage gâtul din jugul care va răni. Opune-te la primele semne: leacul este pregătit prea târziu, după ce relele s-au întărit prin lungi amânări. Dar pregătește-te în grabă și nu te risipi în orele care vor veni. Cel care nu este astăzi, mâine va fi mai puțin sănătos. Amorul dă sfaturi tuturor și găsește alimente în întârziere. Chiar ziua cea mai apropiată este cea mai bună pentru apărare. Cele mai multe fluvii sunt sporite prin strângerea apelor. Dacă ai fi știut curând cât de mult te pregăteai să greșești, nu ți-ai apăra ochii tăi cu scoarță, Myrrha! Eu am văzut că rana, care, la început, fusese vindecabilă, neglijată, a adus daune de lungă durată, dar, pentru că ne place să culegem flori pentru Venus, spunem continuu: „Mâine, fiecare va deveni același!”. Dacă, totuși, momentele primului ajutor au trecut și vechea iubire șade în sufletul înrobit, vindecarea este de prisos: dar el, pentru că sunt chemat mai târziu la cel bolnav, nu va trebui să fie părăsit de ai săi. Eroul Poeantius fusese rănit. Trebuise să taie din rădăcină, cu o mână sigură, această parte. Totuși, se crede că acesta sănătos, după mulți ani, a opus, în războaie, o mână zeiască (ultima mână). Numai născându-se, puteam stinge flăcările noi, deșteptate, mă grăbeam să salvez pe bolnav, pe când, acum, eu îți ofer ajutor lent și târziu. Când mânia este în curs, cedează-i. Pornirea violentă are începuturi grele pentru toți. Înotătorul prost, care ar putea să descindă indirect, pe ocolite, luptă să meargă în apele dușmănoase. Inima cuprinsă de iubire este neîngăduitoare cu arta și are cuvinte cu furie, pentru cei care o sfătuiesc. Mai bine te apropii, când deja permite să fie atinse rănile sale și va fi aptă pentru sfaturile adevărate. (Variantă: Sufletul neliniștit și până acum neîngăduitor cu arta a respins și are cuvintele celui care îndeamnă la ură. Intervin (întreprind un leac) atunci când deja permite să fie atinse rănile sale și va fi împodobit cu graiuri adevărate). Mai bine te apropii de o inimă, când deja permite să fie atinse rănile sale și va fi aptă pentru sfaturile adevărate. Cine, dacă nu cel fără de minte, intervine să oprească pe mamă să plângă la înmormântarea copilului ei, ea nu trebuie să fie oprită în acel moment. Când îi vor fi dat lacrimile, acea durere a sufletului bolnav ar fi trebuit să fie modelată prin vorbe. La timp, medicina este aproape artă: leacurile oferite la timp sunt de folos, însă date, într-un timp inoportun, dăunează. Ba opunându-te, chiar înflăcărezi și ațâți viciile. Așadar, când vei fi fost vindecabil artei noastre, caută, prin sfaturile mele, să fugi de primele răgazuri, fiindcă acestea te îndeamnă să iubești, acestea sunt cauza și hrana plăcutului rău. Dacă te ridici din lene, vei face ca armele lui Cupidon să cadă și să zacă fără strălucire. Cât se bucură platanul de viță, cât plopul, de undă și cât trestia cea zveltă, de pământul din mlaștini - atât iubește Venus tihnele! Tânjești după sfârșitul amorului. Iubirea cedează practicilor: pune în mișcare treburi! vei fi în siguranță. Lenea și somnurile necumpătate. fără niciun pedepsitor și zarul și orele petrecute cu mult vin veritabil smulg din suflet, fără rană, toate vigorile. Vicleanul Amor se strecoară în suflet, fiind primejdios. Acel copil (amor, n.m.D.I.) vânează, de obicei, șederea și urăște pe cei care muncesc. Conferă-i minții goale, de care ești blocat, lucrare. Sunt foruri, sunt legi, sunt prieteni pe care să-i aperi. Îndreaptă-te, prin tabără, cu o togă urbană. Sau acceptă îndatoririle tinerești ale sângerosului Marte: deja plăcerile îți vor da obiectele. Iată agerul Persan, pentru o cauză a noului triumf, deja vede pe câmpuri steagurile lui Caesar. Învinge, în mod egal, și săgețile cupidineene și pe parți și du zeilor strămoșești trofee îngemănate. Pentru că Venus a fost rănită cu lancea lui Etola, lasă iubărețului sarcina de a purta războaie. Întrebați de ce Egist a făcut adulter? Motivul este la vedere: era leneș! Alții luptau la Ilia cu arme împovărătoare. Grecia adusese toate forțele (violențele) sale. Fie că dorea să se ocupe de războaie, nu purta niciunele, fie că se afla în for, la Argos era un gol de litigii. El (Egist, n.m.) a făcut ceea ce a putut: dacă nu a întreprins nimic, a iubit. Astfel vine și rămâne acest copil (Cupidon, n.m.)... Ceea ce place acestuia poate să cedeze. Câmpurile și preocuparea de a le cultiva încântă inimile. Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile lor poverii (jugului), ca plugul să rănească pământul dur. Acoperă cu pământ semințele cerealelor - acestea ogorul ți le înapoiază cu multă dobândă. Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate; cu greu poartă povara care a rodit. Contemplă râurile care dispar într-un murmur plăcut, privește oile păscând o iarbă fertilă. Iată! căprițele atacă râpa stâncoasă și bolovanii porniți - deja se vor întoarce la iezii lor cu ugerele pline. Păstorul intonează un cântec dintr-un flaut neegal și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. Într-o parte, alte înalte păduri răsună de tunete și mama se tânguiește că lipsește vițelul său. Când roiuri fug de fum, pune dedesubt un vas, ca să iei din știubei mierea de care este plin (variantă: ca nuielele să libereze mierea de care sunt îndoite). Toamna dă poame și vara este frumoasă pentru recolte. Primăvara furnizează flori. Inima este despovărată de foc. Țăranul culege strugurele copt și musturile curg sub piciorul gol. În anumite răstimpuri, apucă-te să culegi ierburile retezate (cosite) și să cureți, cu un pieptene rar (greblă), ogorul tuns. Însuși poți sădi, în grădinile udate, o plantă, însuși poți conduce undele unui izvor. Va fi venit altoirea: drege creanga să primească ramul și pomul să stea blând printre străini. De la un timp, sufletul a prins să se încânte de aceste plăceri și Amor l-a părăsit, cu aripile neputincioase. Sau dezvoltă-ți cultul de a vâna: adesea, ar fi dispărut nedemn Venus, învinsă de sora lui Phoebus - când pe-al tău câine, cu ager miros, îl asmuți după iepuri, când plasele țin, în juguri atractive, vânatul. Sau înspăimântă cerbii cu diverse curse sau să faci să cadă mistrețul, împuns de lance. Peștele, care roade cu o gură rea de foame, se depărtează cu hrana, împreună cu aceste arame încovoiate cu momeli foarte mari. Când vei fi ieșit odată (din sfera iubirii, n.m. și a celor) o sută de mângâieri ale iubirii și vei lăsa în urmă și proprietatea de la țară și tovarășii și drumul lung, socotește că nu este suficient să te depărtezi: amorul lipsește dulce, când pierde puterile și cenușa este fără foc. Dacă nu te vei grăbi să te întorci la minte, cineva se va găsi să poarte armele crude ale rebelului Amor și te vei întoarce avid și dorind și te vei opri (din nou, în capcana lui Cupidon, n.m.). Vei fi văzut dacă altul apreciază ierburile rele ale pământului tessalian, că este plăcut să beneficiezi de meșteșugurile magice. Această cale a farmecelor este veche; Apollo al nostru arată o operă nevătămată de vreun vers sacru. Eu conducător umbra nu va fi îndemnată să meargă înainte în mormânt, nu anul va rupe pământul de versul celui ticălos, nu holda va trece peste alte ogoare, nici, pe dată, cel care face să pălești nu va fi al pământului lui Phoebus. Vei fi văzut, dacă altul apreciază ierburile rele ale pământului thesalian, că este plăcut să beneficiezi de meșteșugurile magice. Această cale a farmecelor este veche; Apollo al nostru prezintă o forță nevătămată de vreun vers sacru (descântec, n.m.). Cu mine conducător, umbra nu va fi îndemnată să iasă din mormânt (stihiile, la invocarea vrăjilor), bătrâna (vrăjitoarea) nu va crăpa, printr-o rostire, pământul și nu va trece semințele de pe un ogor, pe altul, nici cercul lui Phoebus nu se va face, pe dată, strălucitor. După obicei, Tibru va merge în apele mării, iar luna este purtată pe cai de zăpadă. Nici inimile nu depun (nu renunță, n.m.) iubirile descântate, nici Amor învinsul nu fuge de via pucioasă. Ce ți-au ajutat plantele pământului, când ai dorit, Colchos, să rămâi acasă, în patrie? La ce ți-au folosit, Circe, buruienile Perseide, când vântul a adus navele nereide? Ai făcut totul, ca oaspetele șiret (Ulise, n.m.) să nu plece; el a dat toate pânzele corabiei, unei fugi sigure. Ai făcut totul ca focul sălbatic să nu te ardă, însă Amorul a stat într-o inimă nedorindu-l. Tu putuseși să schimbi oamenii într-o mie de chipuri; nu putuseși să schimbi legile sufletului tău. Chiar ai fi spus să rămână, prin aceste cuvinte, când deja conducătorul Dulichiului dorea să plece: „Eu nu te mai rog ceea ce mai înainte, îmi amintesc, obișnuiam să sper, că tu ai vrea să fii soțul meu. Și, totuși, mi se părea că sunt demnă de a fi soția ta, pentru că eram zeiță, pentru că eram fiica marelui Soare. Te rog să nu te grăbești: cer timp pentru încă un joc. Ce aș putea să te implor, prin jurămintele mele, să-mi dăruiești mai puțin? (Ce poate să fie oferit mai puțin, prin jurămintele mele?) Și vezi valurile frământate și trebuie ca marea să se teamă: în curând, vântul va fi mai bun pentru pânzele de corabie. Care este cauza fugii? Nu se ridică o nouă Troia, alt Rhesus nu-și cheamă prietenii la arme. Acest Amor și Pacea sunt aici. Singură sunt rănită de rău. Pământul viitor se află sub domeniul tău”. Ea vorbea, Ulise dezlega nava. Vânturile de sud au purtat cuvintele fără succes, odată cu pânzele. Circe a coborât la preocupările obișnuite și, totuși, Amorul nu a fost atenuat de ele. Așadar, tu, cel care pretinzi ajutorul nostru din carte, înlătură credința în farmece și în descântece. Dacă te va reține în Roma cauza puternică a iubitei, acceptă sfatul meu. El (sfatul meu, n.m.) a fost cel mai bun salvator al inimii care a rupt lanțurile ce rănesc și a pus, de asemenea, capăt durerii. Inima, care a rupt lanțurile ce rănesc și a pus, astfel, capăt durerii: ea și-a fost sieși cea mai bună salvare. Dacă are cineva un suflet atât de mare, eu însumi mă voi mira și voi spune: „El (sufletul, n.m.) nu se va purta prin sfaturile mele”. Tu, cel care ceea ce iubești, te-ai deprins să iubești suferind, tu, cel care ai vrea să poți și nu poți, va trebui să fii povățuit de către mine. Adesea, poartă cu tine (reînnoiește) faptele nedemne ale sceleratei copile și pune, dinaintea ochilor tăi, toate neajunsurile ei (defectele fizice). Pune dinaintea ochilor tăi toate neajunsurile și faptele sceleratei copile: a scos la vânzare locuințele - avara - , precum mi-a jurat, așa mi-a înșelat cele promise. De câte ori, dinaintea ușilor închise, să zac? Ea însăși a ales pe alții, fiindu-i silă să fie iubită de mine. Negustorul, vai! are nopțile, pe care mie nu mi le dă. Acestea să le ții minte și aici să cauți semințele urii tale. Vei fi fost lămurit, din proprie inițiativă. Nu se dezlipise de copilă grija mea. Ea nu era potrivită sufletului meu: Nou Pedalier - eram îngrijit de ierburile proprii și mi-e urât să afirm: eram un medic bolnav. A fost de folos să stau aproape, timp îndelungat, de preocupările copilei. Și acest fapt a fost sănătos pentru mine. „Ce urâte sunt -spuneam- picioarele iubitei mele!”. Și, totuși, ca să relev, întru adevăr, nu erau. „Nu sunt drăguțe brațele ei!”. Și, totuși, ca să spun adevărat, erau. „Ce scundă este!” și nu era. „Cât de mult cere pe amant!”. De aici, provine cea mai mare cauză, pentru ura mea. Și relele sunt vecine cu lucrurile bune: sub acea greșeală, virtutea în locul viciului, a purtat, adesea, învinuirile. Cât poți de mult, scade, din ce în ce mai mult, calitățile celei pe care o iubești și înșală judecata ta printr-o limită neglijabilă. Umflată să o consideri, dacă este plină; dacă este brunetă, s-o poreclești „neagră”. De asemenea, în privința subțirimii, poate avea învinuire. Dacă este îndrăzneață (necioplită), zi-i obraznică. Chiar dacă femeia ta este lipsită de tot de talent, să-i provoci aceste lipsuri și mereu să o rogi (să le execute), prin vorbe lingușitoare. Pretinde-i să cânte, dacă nu are voce, fă-o să danseze, dacă nu știe. Este barbară la vorbă: determin-o să discute multe cu tine! Nu a învățat să atingă corzile: cere lira. Merge mai greoi: îndeamn-o să meargă! Pieptul îi este lăsat - să nu-l prindă în legături! Dacă are dinții în mod inestetic dezvoltați, povestește ceva, ca ea să râdă. Are ochii plânși - amintește-i ceva, ca să bocească. Va fi de folos să-ți porți iute pașii, dimineața, către iubită, când ea nu a apucat să-și aranjeze veștmântul. Te vei îndepărta, gândind că, deși ea este acoperită de perle și de aur, totuși, cea mai neînsemnată parte dintre acestea este însăși iubita ta. Bogatul Amor amăgește privirile cu acest scut. Adesea, să cauți ceea ce iubești între atât de multe lucruri și bogatul Amor rămâne neobservat. Vii pe neașteptate: o vei surprinde sigur neînarmată; ea nefericită se va dezvălui prin metehnele și viciile sale. Și, totuși, nu este prea mult ca tu să crezi în acest sfat, căci a rămas plăcând, fără aranjament. Chiar și atunci să mergi să vezi chipul femeii și să nu opui rușinea, când fața ei se îndreaptă spre vopselurile avute la îndemână. Vei descoperi cele o mie de culori care o ascund, că sulimanurile ei au miros ca uleiul scurs pe mese, la ospețe. Nu o dată stomacului meu i s-a făcut greață. Acum, îți voi spune ție cele ce-ți sunt de folos, ca mijloc împotriva uzului lui Venus: din toată partea, dragostea trebuie să fie gonită. Multe dintre acelea mi-e rușine să arăt: dar tu, prin har, pricepe, din vorbele mele, mult mai multe, căci, de curând, atâția au defăimat cărțile mele. Muza mea este îndrăzneață față de cenzura lor. Accept aceasta, numai să fiu cântat în tot orașul. Cât timp zboară cântecul meu, unul sau altul îmi poate ataca opera. Invidia depreciază talentul marelui Homer care ne-a adus, fiind prin aceasta conducător, din Troia, zeii învinși. Pizma lovește cele mai înalte vârfuri, vântul suflă peste înălțimi. Așadar, ei au pretins că este străin, pentru că a fost poet. Chiar după moarte, noi îl repudiem pe acesta viu, care, și prin voință și prin legi, este al nostru, mai cu seamă când, odinioară, opera și întregul lui talent ar fi folosit pentru a celebra gloria și lauda poporului roman. Căci, tânăr, a impresionat situațiile timbrice și a fost plăcut acelui C. Marius, care însuși părea mai reținut față de aceste cursuri (studii). Și nimeni nu este atât de izgonit de Muze, încât să nu suporte să fie însărcinat prin versuri cu o vestire eternă a muncilor sale. Note *„Aceeași mână”: Ovidius publicase anterior Ars Amatoria, în care, după cum sugerează titlul, oferea sfaturi de a iubi. Pentru că a fost criticat pentru eventuala corupere a tinerilor, a scris, ulterior, Remedia Amoris. Cu alte cuvinte, aceeași mână, care a așternut sfaturi de a iubi intens, a ilustrat căi de atenuare a unor amoruri nefaste.
