Nu se dezlipise de copilă grija mea. 
Ea nu era potrivită sufletului meu:
Nou Pedalier - eram îngrijit de ierburile proprii
și mi-e urât să afirm: eram un medic bolnav. 
A fost de folos să stau aproape, 
timp îndelungat, 
de preocupările copilei. 
Și acest fapt a fost sănătos pentru mine. 
„Ce urâte sunt -spuneam- picioarele iubitei mele!”.
Și, totuși, ca să relev, întru adevăr, nu erau. 
„Nu sunt drăguțe brațele ei!”. Și, totuși, 
ca să spun adevărat, erau. 
„Ce scundă este!” și nu era. 
„Cât de mult cere pe amant!”. De aici, provine
cea mai mare cauză, pentru ura mea. 
Și relele sunt vecine cu lucrurile bune:
sub acea greșeală, virtutea în locul viciului, 
a purtat, adesea, învinuirile. 
Cât poți de mult, scade, din ce în ce mai mult, 
calitățile celei pe care o iubești
și înșală judecata ta printr-o limită neglijabilă. 
Umflată să o consideri, dacă este plină; dacă este brunetă, 
s-o poreclești „neagră”.
De asemenea, în privința subțirimii, poate avea învinuire. 
Dacă este îndrăzneață (necioplită), zi-i obraznică. 

(Va urma)