Un moșneag bate vehement 
în poarta fiilor,
care nu mai veneau să-l vadă, 
cam de multă vreme. 
Cocoșul (din brațele bătrânului) 
slobozea, peste sat, 
sunetul consacrat (Cucurigu!)
și pe toți din casă i-a deșteptat. 
-Cine o fi, ai? se întrebau,
cu ochii cârpiți de somn, 
fiii lui cei mari. 
-O fi tătâne-tău - răspundea, 
cu dispreț, 
consoarta unuia...
-Atunci, nu ies!
-Este păcat de bietul cocoș.
I-auzi-l cum trezește satul.
De mâine, fii sigur, 
vecinii vor căuta chiorâș la noi.
-Ho, mă duc la poartă! 

-Dar bine, mă, 
îi strigă părintele, când îl zărește,
D-apăi dacă nu vine Mahomed la munte...
-Vine muntele la Mahomed! îi ia feciorul 
vorba din gură. 
-Ești bine, sănătos?
-Sunt cu muierea pe cap!
-Apăi, băiet dragă, 
eu atât am vrut a ști. Mă întorc,
la maică-ta, 
cu vești, deîndat'. 
(Va urma)