Diavolii împielițați băteau din copite, 
în cosmos. Ajunseseră atât de tiranici, 
încât ei stăpâneau inimile oamenilor 
și râdeau cu hohot, 
când ecoul faptelor necurate răsuna, 
ca monedele, pe tobe... 

Trebuia făcută o potecă între cer și pământ,
dar cine? 
Văzând sufletul lui Moise, dar și pe-al altor drepți, 
cum palpita subjugat,
Dumnezeu s-a mișcat în jilț 
și totul s-a descleiat. A atribuit viclenie propriului gând, 
care, inițial, nu putea străbate cosmosul
(care, în mâna Lui, un cub material era), 
dar, apoi, singur (gândul) a început să ia fețe hilare,
pentru a i se îngădui,
de către diavolii descătușați, 
să treacă,
din vamă în vamă. Atât de puternică devenise 
împărăția fostului înger, Lucifer - 
domina creația și o degrada.
Materia putrezea ca merele în coșul 
de la soare. 
Fără suflu veritabil, 
universul lâncezea. 
(Va urma)