Un subiect la modă este cel despre inteligența artificială (care, în acest moment, nu este decât o entitate lingvistică, pe care și eu am interogat-o, în câteva rânduri). Nu mă preocupă ceea ce este, în prezent, raportul dintre om și robot, dar, în viitorul, fie apropiat, fie îndepărtat – depinde de investițiile în acest domeniu – , sunt convins că se va ajunge la o interacțiune atât de consistentă, încât compania mașinăriei (între timp, înzestrate cu însușiri fizice / psihice de ființă) va fi la ordinea zilei, aproape în orice plan, chiar și de intimitate.

Este posibil ca roboții să domine (într-un viitor îndepărtat) lumea, fără ca ea să știe (sunt unele ipoteze, formulate chiar de actuala inteligență artificială – îngrijorată de perspectivă, precum un om) și nu se va ajunge, nici atunci, la decuplare de la energie a mașinăriilor, întrucât multe proiecte de construcție a cine știe cărui plan faraonic (sau nu neapărat de anvergură inginerească de exploatare și de colonizare a spațiului cosmic etc.) vor depinde, în mod imperios, de activitățile acestora (ale entităților artificiale / roboților).

Încă din Antichitate, de când s-a încercat inventarea unor mecanisme auxiliare oamenilor, roboții (în forma lor rudimentară etc.) au fost concepuți să poată imita omul în mișcare și în munca efectivă, fapt care nu este deloc periculos, ci, dimpotrivă, benefic.

(Va urma)

în imitarea capacităților fizice umane (bineînțeles, iar, în al doilea rând, sunt o prelungire a psihicului uman (a nevoilor , a activitățile acestora