Pregătirea de a ieși la câmp

Aranjându-și pălăria pe cap, 
țăranul se duce spre cal: 
îi pune hamul, 
să iasă la câmp,
pentru semănat...
Parfumul boabelor de porumb 
iese din săcui, 
precum cobra, din coșul dresorului. 

Femeia nu-și găsește opincile prin casă. 
-Uite-le aici, sub pom! îi strigă el 
cu of de supărare, 
dar și de șagă, 
totodată. 
-Cum ajung să mă încalț? 
-Parcurgi anii copilăriei 
din nou, 
să înveți să faci nodurile... Pe sârmă!
Cine mai este ca tine! O acrobată 
am și eu în bătătură. 
-Dar în spate nu mă sui? 
(nu se lasă de întrebat femeia din prispă). 

Ascultător, 
deși țanțoș, 
țăranul își ia în spinare consoarta
și o duce la opinci, 
precum valul ajunge la mal, 
alunecând pe spinarea peștilor. 

-Văleu! se deșteaptă ea, 
abia la destinație. 
Dar, om ce ești, 
nu puteai să mi le aduci la scară? 
Ți-ai omorât spinarea... 
-Cu o povară! 
Calul dă si el din cap, a aprobare, 
dar înțelesese mesajul invers, 
că el, bărbatul, ar fi prea greu.
-La câmp, îmi vei reproșa, toată ziua,
că ești obosit din culpa mea (adaugă femeia, 
prefăcându-se a fi rea). 
-M-oi descurca
și de data aceasta,  
singur - conchide țăranul cu vocea-i masculină
și o dă jos din cârcă. 

Femeia rămase acasă la somn -
îi va duce, mai târziu, 
bidonul de apă. 
Rămase la somn?
S-o creadă ea! 
Bărbatul o smulge din reveria lenei 
ca pe floare și o așază în căruță,
pe băncuță, lângă sine 
și-i dă bice bidiviului pur-sânge.