Vacanța de vară
S-a terminat clasa a VI-a. Am luat premiul al II-lea. Am făcut o fotografie, moment care se susține printr-o poveste*.
În vacanța de vară, am mers la țară. Acum, oriunde mă îndreptam, aveam cu mine „talantul” de la Dumnezeu (în buzunar) și despre care mi-a vorbit doamna Joița. Aveam o țintă / un vis.
În drumul către sat, parcurs într-un autobuz aglomerat, am prins un loc pe la mijloc. Am deschis caietul și descriam priveliștea mobilă, pe care o întrezăream pe geam.
Speram să fiu întrebat de ceilalți călători despre cele pe care le așterneam cu înfocare pe hârtie, dar ei, în majoritate lucrători la CFR – îi recunoscusem după șepcile și bluzele specifice -, moțăiau sau dormeau duși, astfel încât nu era absurdă posibilitatea să nu coboare unde trebuie, ci mult mai departe, după cât de adânc le era somnul.
- Sora mea avea un coleg, al cărui tată lucra fotograf la ziarul „Cuvânt înainte” (unicul ziar din oraș, în 1982 – de fapt, până în 1990). Tata l-a rugat să ne facă o poză, a familiei – ne aflam cu toții la premiere (sora mea avea numai premiul I), în curtea cu pomi seculari a Liceului Pedagogic („Ștefan Velovan”, actualmente). Mult timp, am nădăjduit că se va îndura acel individ și ne va oferi fotografia, dar, nicidecum. Poate că, așa cum am auzit ulterior, se afla sub tălmăcirea lui Bachus. În fața noastră, se ilustra o traducere ingrată a omului care, poate, în esență, avea calități. Indiferent de starea lui, noi îl respectam, dar el, nu. Întâlnit și întrebat, ulterior, despre fotografie, ne mai și amăgea:”o trimit prin Daniel” (parcă așa îl chema pe fiu-său).
(Va urma)