Nici îngerii n-au înțeles ce însemni, 
le-a fost mai simplu să declare sacerdoților întâi 
că ești un bătrân proptit în baston, 
ca orice moșneag pe care-l vezi așteptând să treacă ziua, 
la poartă, pe bancă.
Însuși omul simplu, cel prost, 
cu partea-i de vis din alcătuire - cea de lut îl tot trage in jos, 
spre târâșul inspirat de șarpele din cosmos  - a nădăjduit spre Tine, 
ca înspre un frate mai mare, 
deși nu i-a fost deloc ușor, 
dar ți-a văzut Fiul, pe Iisus, pe cruce (amenințat de vulturul 
care și pe Prometeu l-a ros, de la ficat, spre inima cu milă pentru fiara bătrână, om...) și a pus o scară în suflet, să urce din nou la cer, diferită de Turnul Babel, care în talpă Îți era piron: 
cu fiecare închinare, întărită cu post, 
suia o treaptă spre istoria fără ani, care paradis s-a numit 
și Adam și Eva prin iarba verde au hălăduit, 
nevăzând uscăciune, nici pe șarpele adormit într-un somn fals, 
în cine știe ce genune (căci sub burtă, șarpele-și lăsa veninul care tocea din paradis, lăsând cratere mici in urmă).
Te-ai arătat, Doamne, în istorii 
(ne spune Sfântul Anton, 
care a reparat cu propria eroziune a genunchilor, 
împinși în podea, pentru îndelungi rugăciuni, de ceasuri întregi - și îngerii i se adunau în spate, ca un șir de raze întruchipate  - găurile de mai adineauri, lăsate de șarpele pornit pe naivitatea Evei), 
dar și mie, în copilărie, pe când eram sigur 
că mă susții să devin ce îmi doream nespus de mult, un credincios bun.