Am luat cina la restaurantul hotelului: meniu bogat și prețuri foarte bune.

La masa de alături, comentau două cupluri (mai în vârstă). Erau din Moldova. Bărbații absolviseră Facultatea de Agricultură (nu știu în ce măsură asemenea absolvenți pot fi considerați licențiați, devreme ce, sunt convins, mai multe știe un țăran să se ocupe de pământ decât ei – dar asta e altă discuție), iar unul dintre ei, cu poftă de vorbă și de a epata, suna frecvent, ba pe unul, ba pe altul, foști colegi de-ai lor: „Uite, îl auzeam, am alături o doamnă foarte drăguță, al cărei partener de viață este fostul tău coleg de cămin studențesc”. Locutorul făcea, indirect, complimente femeii de la masă – pentru el, convorbirea telefonică devenise ocazia de a flirta.

Ca să mai înviorez atmosfera, am deschis ușa înspre terasa restaurantului, gest care a permis unei mari mase de aer proaspăt să năvălească înăuntru și, probabil, să-l facă pe fostul „student” să revină cu picioarele pe pământ. Dar ți-ai găsit! Cu mai mare frenezie suna, de parcă nu mai putea ieși el însuși din condiția de telefon mobil, pe care, de la atâtea convorbiri, o dobândise cu bravură și o suporta (și pe seama noastră, a celor care ne mai regăseam acolo).