Prin clasa a doua / a treia, luasem cunoștință despre istoria țării și l-am asemănat pe Sfântul Gheorghe (din icoană) cu Mircea cel Bătrân – amândoi poartă costum medieval. Modelul icoanei noastre aparținea acelei epoci, a Evului Mediu. Dilema era următoarea: părând de rang autoritar, de ce Sf. Gheorghe se confruntă cu monstrul și nu a desemnat un subordonat sau de ce nu a cerut ajutorul cuiva. Răspunsul tot singur mi l-am dat.
(Va urma)
Pe dreapta, cum intri în curte, se afla bucătăria veche, ai cărei pereți erau din chirpici. Ramele celor două ferestre, precum și ușa din lemn, erau vopsite în alb. Mama nu gătea aici, însă clădirii (de fapt, era o singură „odaie”), așa îi spuneam: bucătăria veche”.
Pentru mine, acea bucătărie era o fortăreața, pe care o asaltam, cu ocazia diverselor jocuri, pe care mi le făceam singur, însă, când îi treceam pragul, păstram un moment de tăcere, datorită unei icoane, cea a Sfântului Gheorghe, pe care, în traiectul vremii, o analizam diferit.
Prima dată, probabil în jurul vârstei de patru ani – senzația părerii de atunci mi-a rămas – , m-a atras coloritul pozei, în special, verdele din care era zămislit balaurul, de către meșterul plastic. Nu mai zărisem o asemenea creatură, precum balaurul de sub copitele calului, și încercam să-mi dau seama de ce era mai amenințătoare decât fiarele sălbatice din deșertul african, dar gândul nu ajungea la final, pentru că intram în altă dilemă, tot pe marginea icoanei – care e motivul saltului în două picioare, al calului, teama sau îndârjirea de a lovi, împreună cu stăpânul, monstrul din cale.
(Va urma)
Într-un spațiu fără dimensiune fantastică, mai degrabă modest, are loc pregătirea protagonistului și de plecare și de preîntâmpinare a capcanelor de pe drumul acesta al inițierii, fie într-o profesie, fie într-o aventură a cunoașterii lumii, la pas sau treaptă cu treaptă.
Continuă lectura Absurdul în opera lui I. L. Caragiale (Fragmente. Nuvela Păcat)
https://carturesti.ro/carte/nichita-stanescu-intr-un-nou-context-428704856
https://www.libhumanitas.ro/nichita-stanescu-intr-un-nou-context-dan-ionescu-a215392.html
https://editurajunimea.ro/carti-publicate-la-editura-junimea-care-au-primit-distinctii/
https://sicap.ai/achizitii/contract/107288311
https://ro.scribd.com/document/508506197/Nichita-St%C4%83nescu
https://revista-mozaicul.ro/wp-content/uploads/2020/11/Mozaicul-06-iunie-2019-web-3.pdf
https://www.editie.ro/index.php/actualitate/9288-premiile-filialei-craiova-a-usr-pe-anul-2020
https://www.bcucluj.ro/sites/default/files/public/images/doc/referinte_critice_2012.pdf
Cum să depășesc imobilitatea materiei? m-am întrebat într-o după-amiază. Cât de mult aș fi vrut, atunci, să pun motoare în lucruri, să alerge pe lângă mine și frunzele să zboare, fără putință de popas! Gândul întrece, încă, tot ce s-a inventat.
Importantă e participarea oamenilor la planul divin, dar numai prin credința în Dumnezeul despre care le-a vorbit Iacov. Intervenția Domnului e calculată, majoră însă este concesiunea aceluia căruia i se adresează. Nu se forțează evenimentele. Cursul terestru al lor, pentru a fi rezistent, trebuie să aibă principalul izvor în inima oamenilor. Vorbind, Iisus exprimă aspecte ale personalității umane.
Trudă Fiind iarnă, m-am îmbrăcat într-un palton cât se poate de gros. Trăgeam sania după mine. Fularul bătea în vânt ca unica mea armă de înfruntat realul, cu palmele mai loveam zăpada imprimată în haine, ca s-o înlătur, dar pentru mine, pornit la război, scuturatul însemna o trudă pe front.
Energia cameristelor se observă în jocul de roluri. Maia, prima dintre ele, care-și imită stăpâna, atrage atenția asupra obsesiei în curățenie pe care aceasta o manifestă, nu în privința întregii case, cât mai ales a propriei odăi, pe care o vrea mereu imaculată. Claire își joacă atribuția de menajeră, având, însă, în față o „doamnă”, care, deși falsă (fiind jucată de Maia), este mai complexă, pentru că o cunoaște mai bine, îi știe gândurile ascunse, precum „râvna” de a purta pantofii de lac. Astfel, Claire are de înfruntat o primă ironie, pe care însă o „parează” din postura aceleia care ar pune, mai presus decât orice, interesul femeii pe care o servește:
Continuă lectura CameristeleMax Frisch
Față de tragedia antică, unde corul subliniază forța destinului, în drama lui M. Frisch, Biedemann și incendiatorii, subintitulată Piesă didactică fără morală, dimpotrivă, se cântă despre capabilitatea omului de a-și determina singur soarta. Corul este o prezență efectivă în direcția de a atenua psihoza incendiului imprimată piesei de propensiunea latentă a celor doi piromani găzduiți de Biedemann.
Continuă lectura Max Frisch