Remedia Amoris de Publius Ovidius Naso (9)

Manuscris
Astfel vine și rămâne acest copil (Cupidon, n.m.)...
Ceea ce place acestuia poate să cedeze.
Câmpurile și preocuparea de a le cultiva încântă inimile.
Poruncește ca taurii îmblânziți să supună gâturile lor poverii (jugului),
ca plugul să rănească pământul dur.
Acoperă cu pământ semințele cerealelor -
acestea ogorul ți le înapoiază cu multă dobândă. 
Privește ramurile pomilor, îndoite de greutate;
cu greu poartă povara care a rodit. 
Contemplă râurile care dispar într-un murmur plăcut,
privește oile păscând o iarbă fertilă.
Iată! căprițele atacă râpa stâncoasă și bolovanii porniți - 
deja se vor întoarce la iezii lor cu ugerele pline.
Păstorul intonează un cântec dintr-un flaut neegal
și nu lipsesc câinii însoțitori, o gloată zeloasă. 

Într-o parte, alte înalte păduri răsună de tunete
și mama se tânguiește că lipsește vițelul său.
Când roiuri fug de fum, pune dedesubt un vas,
ca să iei din știubei mierea de care este plin 
(variantă: ca nuielele să libereze mierea de care sunt îndoite).

Toamna dă poame și vara este frumoasă pentru recolte. 
Primăvara furnizează flori. Inima este despovărată de foc. 


(Va urma) 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *