În centrul vechi, ai ce să vezi, la fiecare pas, pe orice arteră.

În aceste imagini, am surprins un Centru cultural, alături de care funcționează un magazin de vechituri (lanterne de tablă, jocuri vechi, trenulețe, mașinuțe de fier, timbre, ceasuri de masă, bijuterii).

La o patiserie (să zicem tradițională), în fața mea, vreo zece turiști în vârstă se precipită să cumpere plăcinte. După ce încheie în engleză conversația cu tânăra vânzătoare, îi aud vorbind în limba română. Intru cu ei în discuție. Unul dintre ei îmi spune că vin din București, într-o excursie organizată (cu autocarul), că sunt cazați în apropierea mănăstirii Sf. Naum: „este excelent locul!” – îmi confirmă și mă îndeamnă și pe mine să vizitez locul (30 de euro cu vaporul, dar pot ajunge și cu mașina, dând ocol orașului).

Bătrânul era curios pe unde am mai fost, precum și despre impresia pe care mi-a făcut-o Albania: l-am cam dezamăgit, spunându-i că prețurile nu sunt deloc mici (acolo).

(Va urma)

Am lăsat în urmă Albania, cu ecourile ei austere și m-am îndreptat înspre Ohrid: mi s-a părut că ajung în Elveția!

A fost imposibil să ajung în centrul vechi (cu mașina), din cauza unui gardian care nu permitea (la barieră) decât accesul locuitorilor de acolo. L-am sunat pe gazdă, pe whatsapp, după ce, la o terasă, am primit parola de Wi-Fi. M-am întâlnit cu el, în dreptul poștei din oraș.

Apartamentul în care stau, de la intrarea în imobil, pare situat la subsol, dar, de pe terasă, la etajul 1, datorită poziționării caselor, pe coastă, ca în Istanbul…

(Va urma)

La o cafea, pe terasă…

Din dreapta, apare un negustor de fructe (struguri, nectarine, caise, piersici ș.a.), îndemnând oamenii, prin strigăte specifice (prelungi și puternice) să le cumpere, dar, deodată, ia loc la masa de alături și comandă o cafea; intră în discuție cu alt comesean: nu mai este cel de dincolo de tejghea, stăpânul fructelor, ci el însuși un mușteriu.

Prin hotărârea de a se fi supus plăcerii de a da pe gât o cafea (abătându-se de la cauza strigată cu atâta har), și-a pierdut magia, și-a abandonat obiectivul etc. – îmi pare chiar un trădător al taberei negustorilor ambulanți.

În timp ce scriu aceste rânduri pentru voi, stau în camera hotelului – în ambientul asigurat de aerul condiționat. Pentru atmosferă, țin televizorul deschis, pe unul dintre posturile care valorifică filmele vechi, de pe vremea comunismului – cât de senină părea viața și în Albania, atunci, de parcă toți aveau doar două profesii convenabile, care se potriveau timpurilor noi ca o mânușă: medic și inginer sau ceva echivalent.

Mă reconfortează pacea artificială care vine din peliculă, mai apăsat decât aerul rece de la aparat… Totuși, cât de mult se fumează în aceste filme! Dacă aș verifica partea de sus a televizorului, precis ar fi afumată. Norocul actorilor că nu o fac, pentru că le-aș lua țigara din mână și aș arunca-o, cu toate că s-ar putea să nu-i mai ajung, din cauza vremii care i-a înglobat și a trecut cu ei cu tot în istorie.

Și istoria aceasta unde o fi?

O platformă pe patru roți de căruț duce de colo-colo zestrea multicoloră de produse – jucării pentru copii și obiecte utile la plajă. La unul din capete, învelit în prosoape lungi, imprimate cu steagul Albaniei, ca un actor în spatele cortinei, trebuie să fie un negustor, dar, surprinzător, scoate capul vesel, umbrit de șapcă, o femeie cu fața extrem de ridată: mulțumește unor turiști care se dau la o parte din cale. Pantalonii ei ușori de vară, în carouri de alb și negru, fâlfâie exact ca un steag. Care ar fi viața acestei femei, dincolo de scena plajei? O compar cu aceea trăită de negustorii tradiționali de la târgurile noastre (viață pe care, evident, nu o cunosc, dar o fărâmă a scăpat în cunoștința mea: demult, am discutat cu un târgoveț, pentru care o mașină interbelică, de culoare neagră, a devenit pentru el, un fel de carte de identitate etc.).

(Va urma)

Stau aproape trei ore la plajă, vreme în care omul cu înghețata nu încetează a defila pe țărm, cu aceleași vorbe. Încă nu am remarcat pe nimeni să fi comandat vreo înghețată. În ce o fi pusă înghețata? Începe să se întindă, sub fierul de călcat al soarelui?

Gândul asupra sorții acestui sortiment de cremă adorat de copii (și nu numai) nu durează prea mult… Alți negustori lasă urme efemere în nisip.

În zare, vasele de croazieră își accentuează prezența prin fumul care iese prin coșul lor uriaș. Miroase a fum, dar nu de la vapoare, ci de la un grătar, pe care un negustor învârte, cu degete subțiri și înnegrite (de la cărbunii încinși) porumbii doldora de lapte (vegetal). El are succes. O turistă cu pălărie comandă un porumb pe care-l pretinde învelit în foaia verde (de păpușoi).

(Va urma)

M-am trezit cu o ușoară durere de ureche, din cauză că am făcut aseară scufundări, în bătaia curenților de mare.

Am luat micul-dejun la ora 9,00, după care am mers la plajă, alegându-mi un șezlong, cât mai aproape de mare, primul șir.

Am mers în apă, peste cincizeci de metri, iar apa, tot mică, nu trece de genunchi. Sub apă, se văd striații de nisip fin, peste care înoată puzderii de pești, ca avioanele peste munți.

Mă întind în apă. Senzația de rece nu există.

După ce mă uit la un vas de croazieră cum intră în port, revin la mal. Simt nevoia să stau întins la soare. Alături, două tinere citesc. Îmi iau și eu telefonul, pentru a lectura diverse informații din panoplia mundană.

Un bătrân străbate țărmul cu o bicicletă, pe care a montat două cutii cu înghețată; pe ghidon, tronează cornetele, configurând o piramidă firavă. Destul de vocal, bătrânul nu convinge pe nimeni să cumpere, poate din cauza unui prosop galben și nu tocmai curat, revărsat peste coarnele bicicletei. Trebuie să beneficieze, totuși, de permisiunea cuiva, pentru a face negoț și probabil este verificat – acest gând nici măcar pe mine nu mă împinge să comand înghețată (care din vorbele strigate pare a fi tradițională).

(Va urma)

Din parcarea cu pământ până la Blue Eye, se merge aproximativ doi kilometri pe jos. Se pot închiria trotinete și scutere electrice, dar nu are niciun sens, datorită peisajului pe care-l poți vedea și asemui cu al nostru, cel montan, precum și unui popas, pe malul unui lac (lacul derivă din cele trei izvoare, care alcătuiesc Blue Eye).

(Va urma)