Severin. Prima zi

Am părăsit puntea vaporului… Am traversat liniile de cale ferată, observând o șopârlă care sta la soare.

Am urcat pe la cetate: în stânga, la scară mare, se regăseau panouri cu fotografii – în special, despre Casa Regală a României, ai cărei reprezentanți, în timp, au trecut pe la Severin…

Două femei, relativ tinere, vorbind sârbește, își făceau selfie.

După o sută cincizeci de pași, am ajuns la Palatul Costescu (ce forță financiară a avut Teodor Costescu să ridice un astfel de palat și ce inimă, de a-l lăsa comunității!): o terasă, destul de lungă, marcată de umbrelele de soare, fremăta de oameni, dornici să-și petreacă ziua de Florii cât se poate de bine.

În latura dreaptă a palatului, este un spațiu în care se strâng scriitorii, pentru a discuta despre vreo apariție de carte etc. Am presupus că nu se află niciunul, la acea oră, acolo și mi-am văzut de drum.

Am explorat centrul: am identificat câteva puncte comerciale, de unde îmi puteam lua înghețată și prăjituri grecești, bunătăți pe care le-am planificat pentru seară.

Am mers mai sus, la una dintre terase, unde m-am și așezat: în jurul meu, țopăia un guguștiuc blând, obișnuit cu oamenii, pe care l-am și fotografiat. Precum am scris într-un text anterior, aici aveam să trăiesc experiența de a traduce unui chelner din română în… română, fiindcă nu știa ce înseamnă „cu predilecție”, ce fel de sortiment va mai fi fost acesta.

(Va urma)