Sursa: YouTube

Un subiect la modă este cel despre inteligența artificială (care, în acest moment, nu este decât o entitate lingvistică, pe care și eu am interogat-o, în câteva rânduri). Nu mă preocupă ceea ce este, în prezent, raportul dintre om și robot, dar, în viitorul, fie apropiat, fie îndepărtat – depinde de investițiile în acest domeniu – , sunt convins că se va ajunge la o interacțiune atât de consistentă, încât compania mașinăriei (între timp, înzestrate cu însușiri fizice / psihice de ființă) va fi la ordinea zilei, aproape în orice plan, chiar și de intimitate.

Este posibil ca roboții să domine (într-un viitor îndepărtat) lumea, fără ca ea să știe (sunt unele ipoteze, formulate chiar de actuala inteligență artificială – îngrijorată de perspectivă, precum un om) și nu se va ajunge, nici atunci, la decuplare de la energie a mașinăriilor, întrucât multe proiecte de construcție a cine știe cărui plan faraonic (sau nu neapărat de anvergură inginerească de exploatare și de colonizare a spațiului cosmic etc.) vor depinde, în mod imperios, de activitățile acestora (ale entităților artificiale / roboților).

Încă din Antichitate (de când s-a încercat inventarea unor mecanisme auxiliare oamenilor), roboții (în forma lor rudimentară etc.) au fost concepuți să imite omul în mișcare și în munca efectivă, fapt care nu este deloc periculos, ci, dimpotrivă, benefic; ar trebui să ne facem probleme, din momentul în care inteligența artificială (nu numai cea de tip lingvistic) va dobândi conștiință: înțelegând că o putem anihila, decuplând-o de la sursele de alimentare cu energie, se va apăra și ne va fi ostilă.

---

În domeniul literaturii, Wikipedia și Wikisource etc. depășesc dicționarele: despre biobibliografia unui scriitor, găsim, astăzi, orice.

Am întrebat inteligența artificială despre diverse teme etc. Răspunsurile ei, la foc automat, au fost 80% bune.

Într-o jumătate de secol (chiar într-un deceniu), inteligența artificială va putea elabora istorii literare și romane, precum și teatru de complexitate, însă, niciodată, nu va „scrie” poezie la fel ca un om, întrucât îi va lipsi, mereu, inovația inspirată de sensibilitate.

(Va urma)

În domeniul literaturii, Wikipedia și Wikisource etc. depășesc dicționarele: despre biobibliografia unui scriitor, găsim, astăzi, orice.

Am întrebat inteligența artificială despre Alexandru Macedonski, dar și despre etapa interbelică etc. Răspunsurile ei, la foc automat, au fost 80% bune.

Într-o jumătate de secol (chiar într-un deceniu), inteligența artificială va putea elabora istorii literare și romane, precum și teatru de complexitate, însă, niciodată, nu va „scrie” poezie la fel ca un om, întrucât îi va lipsi, mereu, inovația inspirată de sensibilitate.

(Va urma)

Un subiect la modă este cel despre inteligența artificială (care, în acest moment, nu este decât o entitate lingvistică, pe care și eu am interogat-o, în câteva rânduri). Nu mă preocupă ceea ce este, în prezent, raportul dintre om și robot, dar, în viitorul, fie apropiat, fie îndepărtat – depinde de investițiile în acest domeniu – , sunt convins că se va ajunge la o interacțiune atât de consistentă, încât compania mașinăriei (între timp, înzestrate cu însușiri fizice / psihice de ființă) va fi la ordinea zilei, aproape în orice plan, chiar și de intimitate.

Este posibil ca roboții să domine (într-un viitor îndepărtat) lumea, fără ca ea să știe (sunt unele ipoteze, formulate chiar de actuala inteligență artificială – îngrijorată de perspectivă, precum un om) și nu se va ajunge, nici atunci, la decuplare de la energie a mașinăriilor, întrucât multe proiecte de construcție a cine știe cărui plan faraonic (sau nu neapărat de anvergură inginerească de exploatare și de colonizare a spațiului cosmic etc.) vor depinde, în mod imperios, de activitățile acestora (ale entităților artificiale / roboților).

Încă din Antichitate, de când s-a încercat inventarea unor mecanisme auxiliare oamenilor, roboții (în forma lor rudimentară etc.) au fost concepuți să poată imita omul în mișcare și în munca efectivă, fapt care nu este deloc periculos, ci, dimpotrivă, benefic.

(Va urma)

în imitarea capacităților fizice umane (bineînțeles, iar, în al doilea rând, sunt o prelungire a psihicului uman (a nevoilor , a activitățile acestora

Preocupat de starea anterioară proprie-i nașteri, Ionuț Pătularu explorează, prin intuiție și prin artă, plasa de mistere situată dincolo de censura transcendentală, instituită de către Eonul Dogmatic între om și esențele universului.

Lucrarea Timp, dincolo de timp desfășoară, dinaintea noastră, un ansamblu de conducte, marcate cu un albastru fluid. Se pot observa trei componente, două suprapuse în partea stângă și una în dreapta, independentă, al cărei scop este precis, de a fundamenta legătura dintre timpurile trecut și viitor.

Într-o asemenea concepție artistică, părțile din stânga, suprapuse ca niște etaje de zgârie-nori, semnifică timpul prezent, colorat viu, în nuanțe de alb și roz, precum și vremea care vine mereu asupra noastră, dintr-o sursă cosmică, pentru a lua locul zilelor care s-au dus, ca fumul din pipe. La confluența dintre prezent și viitor, o pasăre, vopsită în galben, își ia zborul, lăsând în urma ei, o vibrație de zmeu care astupă ziua de astăzi – acel prezent etern despre care scria Schopenhauer.

Ce este în actualitate?

-O efervescență anxioasă!

Ce este dincolo de timp?

-Apa vie, în care înoată vesel un delfin!

Ionuț Pătularu intră în lumea artelor plastice, exact așa cum este el: spirit plenar și energic.

La prima lucrare, intitulată De vorbă cu Freud, m-am uitat cu atenție, pentru a-l redescoperi pe psihanalistul austriac, dar am dat peste o destăinuire de sine, care aparține lui Ionuț Pătularu. Linia discretă din partea de jos a tabloului marchează diferența dintre mai multe etape din viața lui, nașterea / copilăria, tinerețea și maturitatea. Evident, predomină culorile sobre, expresii ale vârstei curente.

Spovedania către Sigmund Freud ar fi de o întindere completă, de la naștere încoace. În partea stângă, se văd turlele unei biserici, ale aceleia în care Ionuț Pătularu a fost botezat. Carpeta țărănească, pictată în culori care sugerează proximitatea răsăritului, i-a asigurat pruncului primele înfășări. Vorbele ursitoarelor se regăsesc sub forma a trei stele. Ambiția este trăsătura morală definitorie pentru Ionuț Pătularu, desemnată cu alb, culoare verticală, simbol general pentru puritate, dar aici, în acest tablou, semnifică, mai degrabă, credința ortodoxă, primită de la părinți.

Vopselele, după cum sunt aplicate pânzei, dau o impresie dinamică, de perpetuum mobile, de acea anxietate de care era cuprins tânărul din Povestea magului călător prin stele de Mihai Eminescu, în ascensiunea către cel mai înțelept om din lume.

(Va urma)

Chipurile mele juvenile,
care s-au răsfrânt în oglinda mobilei, 
unde sunt?
S-au topit toate în fața de acum? 
De ce nu am întrezărit-o, 
niciodată, 
în copilărie,
când îmi tot număram pistruii?

Este o linie timpul, 
care-i face pe oameni puncte...

Chipurile mele juvenile,
care s-au răsfrânt în oglinda mobilei, 
unde sunt?
S-au topit toate în fața de acum? 
De ce nu am întrezărit-o, 
niciodată, 
în copilărie?

Este o linie timpul, 
care-i face pe oameni puncte...