Luna și-a agățat pletele în crengi și nu se mai poate mișca din loc. Peste ea, poate veni orice pericol și orice vas cosmic. Până dimineața, va sta fixă, ca bondarul, prins cu boldul în insectar. Fața ei nu va mai zbura în alt colț din cer. Totuși, aburul respirației mele o suflă din pom, la un cot distanță de adineauri. Astfel, amintirea îmi poartă și mie sufletul, înspre ardoarea unui sărut, din „Antichitate”.
De revelion
Câți oameni stau singuri, în așteptarea dimineții, a cărei sublimă rază îi trece anul, ca peste o baltă? Amintirea lor nici nu are în ce suflet să mai rămână, fiindcă nu sunt ochi să-i privească sau guri să le vorbească. Poate ei, oamenii solitari, uită cuvinte din limbă. Mie, Doamne ferește!, cel mai groază mi-ar fi să-mi pierd, în parte, vocabularul. Să nu ai cui să-i spui despre durerea de oase... Pesemne, iei calea spitalului, care îți va părea salvatoare, iar medicii, cu aripi albe, acei îngeri umblând prin iarba verde și mereu fragedă a Edenului.
Metamorfoze. Poem din anul 1995
Tensiunea poeziei mă fură din bagajele acestei vieți. Cu alte obiecte concurând la colorarea spațiului, cuiva, târziu, poate necesară pentru ras - voi fi o strălucită lamă, fixată într-un aparat cu grătar, ca să mi se ascundă mai bine obrazul pe care-l curăț, în ale cărui riduri adânci, îmi pierd speranțele. Firul stelar va cădea, sub ascuțimea ideilor mele, într-o chiuvetă universală din cosmos. Sau poate voi fi prosopul, de care să se șteargă de tristețe și de chin Dumnezeu. Suferința divină lasă pete negre în om. La judecata de apoi, voi fi stors, până la a-mi pierde orice păcat, din țesătură.
Poiesis. Poem din caietul cu traduceri (1995)
Este un fel de tensiune în mine, când scriu. Privesc în jur, să nu fiu racordat la vreo rețea de electricitate. Dacă se întrerupe curentul, nu mai pot vedea pagina, deși într-atât s-ar cuveni să fiu familiarizat cu propriile idei, încât ar fi adecvat să le aflu traseul, oricum.
În seara de septembrie (Forma originală, din caiet)
Te-ai mirat, în seara de septembrie: am venit la tine, printre atâția corbi, să te invit în oraș. Ora opt apasă, în ceas, pe șapte. O talpă, străină de cultură, strivește coloana vertebrală a Binelui în lupta cu propriile-i erori de mișcare. O, cârduri de frunze! Croncăniți în urma ciorilor? Răspunsul stă într-o carte: al treilea anotimp întârzie explozia fagului în galben și chemarea din altă zare.
În seara de septembrie. Poem din caietul cu traduceri
Te-ai mirat, în seara de septembrie: am venit la tine, să te invit la plimbare. O talpă, străină de cultură, strivește coloana vertebrală a Binelui în lupta cu propriile-i erori de mișcare. O, pasul miresei este încetinit de căderea frunzelor!
Dacă se întrerupe curentul… Poem din caietul cu traduceri, anul 1995
La fiecare vers, pe care-l scriu, simțindu-l, am grijă să nu mă las sub autoritatea dicteului automat. Într-o clipă, curcubeul se va lansa, spre munți, din aparate speciale. Sună sirena ambulanțelor, ambreiate de criticii literari, în curtea clinicilor de binefacere. Este un fel de tensiune în mine, când scriu. Privesc în jur, să nu fiu racordat la vreo rețea de electricitate. Dacă se întrerupe curentul, nu mai pot vedea pagina, deși într-atât s-ar cuveni să fiu familiarizat cu propriile idei, încât ar fi adecvat să le aflu traseul, oricum.
Portretul lui Caesar. Poem din caietul de traduceri, anul 1995
Emisfera dreaptă a creierului tău era atrasă de dictatură și protejată de Marcus Antonius și de alți simpatizanți. În sinapsele emisferei stângi, pitită și gingașă, trona republica, dar nu și uneltirile lui Brutus. Grație focului din inimă, celor patru valve ale ei arzând, sângele curgea, uimitor de repede în pieptul tău, astfel că, în urma loviturilor viclene de pumnal, istoria întreagă, după idele lui martie, anul 44 a. Chr., a fost însângerată. De atâta sânge, Rubiconul se îneca adesea. În timp, numai amintirea cavaleriei tale i-a limpezit undele. S-au bătut monede cu partea stângă a profilului tău, pentru a fi la vedere, pentru eternitate, uneltirea contemporanilor. Ai cunoscut farmecul paginilor lui Cicero. Nu ai fost iertat de bunii zei ai Romei, pentru scurta coborâre a minții în celulele dragostei. Cupidon a stins, cu o singură suflare, flacăra rațiunii tale, singurul opaiț aprins în catacombele din epocă.
Remedia Amoris de Publius Ovidius Naso. Variante / Pagini omise (6)
Eu am văzut răni mai întâi ușor de vindecat, devenite, apoi, incurabile, din cauza unei încăpățânate neglijențe. Dar ne place să culegem florile pe care Venus le-a semănat pentru noi și, apoi, să ne zicem, în fiecare zi: va mai fi timp și mâine. Totuși, o flacără surdă circulă în venele noastre, flăcări ascunse se târăsc în inimi, în vremea aceasta. Și arborele otrăvitor își înfige rădăcinile mai profund. Dacă, totuși, momentul aplicării remediului a trecut, dacă amorul a îmbătrânit în sufletul, asupra căruia a pus stăpânire, dificultăți mari vin să împiedice vindecarea. Deci, dacă mă cheamă, prea târziu, alături de cel bolnav, nu este acesta un motiv să-l abandonez? Eroul, fiul lui Pean, nu ar fi trebuit să ezite o clipă să înlăture partea tocmai unde fusese rănit. Cu toate acestea, se spune, el nu a fost vindecat deloc după aceea și va grăbi căderea Troiei. Vă sfătuiesc să diminuați răul încă de la naștere. Acum, eu vă ofer ajutoare lente și târzii. Luați-le, dacă puteți, să stingeți incendiul încă de când începe să se dezvolte sau de când începe să slăbească, prin propriile sale violențe.
Remedia Amoris de Publius Ovidius Naso. Variante / Pagini omise (5)
Scuturați jugul căruia îi trebuie o zi să vă rănească. Înfruntați răul încă din faza de început. Remediul vine mai târziu, atunci când acest rău s-a întărit, din cauza delăsării voastre. Îndrăzniți, deci, și veți fi repede vindecați: dacă nu sunteți pregătiți astăzi, cu atât mai puțin veți fi mâine. Amorul este fertil în pretexte, el găsește un aliment în întârziere. Ziua cea mai apropiată este, deci, cea mai convenabilă pentru a proceda la distrugerea amorului nefast. Voi vedeți puține fluvii, largi încă de la izvoare. Cea mai mare parte se amplifică, datorită tributului pâraielor care se varsă în ele. Eu am văzut răni, mai întâi ușor de vindecat, devenite, apoi, incurabile, din cauza unei încăpățânate neglijențe. Dar ne place să culegem florile pe care Venus le-a semănat pentru noi. (Va urma)