Este o scară mai profundă în lucruri
decât vârful catedralei...
Întors din viziuni extravagante, 
gândul obosit coboară pe trepte. 

Priveliștea sumbră, 
mereu linsă de animale,
ca o rană...

Și acest catarg de vis, 
sfredelind în suflet,
și trupul de sticlă topită 
mă ajută să cred 
că voi pâlpâi în biserica întunecată. 

Agresat prea mult de nemișcare, 
aș putea fi stors de lumină, 
precum o lumânare...

Se ridică de pe cearceaf fotograful stingher. 
Puiul de leu moțăie pe umerii babei.