Întreprinderea narativă a Ancăi Moldoveanu este o remarcabilă incursiune în acele domenii ale spiritului, unde rațiunea se învecinează cu misterul. Subiectul, inspirat de ghidușiile panteiste ale micului ei nepot, dobândește astfel rezonanțe care fac trimitere la structuri și teme specifice mitologiilor arhaice. Autoarea, o inteligență de sensibilitate spiritualistă, plasează această biografie a copilului Gabriel – revelat ca o ființă minunată – sub auspiciile entităților supranaturale. Asistăm la o manifestare a conștiinței de sine de o rară intensitate: Gabriel este un locutor al unei identități superioare, care se proclamă, cu o forță care nu admite contestare, drept „Copilul Soarelui”.
Este, fără îndoială, un punct de plecare situat la acel etaj al luminii, pe care, cu o terminologie devenită arhetip, l-ar fi numit Platon – tărâmul ideilor pure și absolute. De la această inexpugnabilă certitudine solară a micuțului, se ramifică întregul fir narativ, însă esența, care devine un veritabil laitmotiv metafizic, nu se estompează: în orice împrejurare și în fața oricărei contestații terestre, copilul își susține originea angelică. Aserțiunea lui este un veritabil remake al unor arhetipuri aparținând poporului nostru, dar și marilor mitologii universale.
În folclorul românesc, soarele nu este doar un astru; el este o entitate hieratică, sursă a vieții, a dreptății și a luminii gnostice. Regăsim acest motiv sub diverse măști: Făt-Frumos, eroul luminos, purtător al unui destin solar, este cel care se luptă cu forțele nocturne și telurice.
Gabriel, prin opinia lui de sine, devine imediat un fel de Ales, un fiu al luminii care vine dintr-o geneză celestă și nu din cotidian. Această opțiune narativă a Ancăi Moldoveanu, de a-l investi pe copil cu o astfel de opinie forte, îl scoate din contingent și îl plasează în zona marilor figuri simbolice care, în viziunea lui Platon, aparțin lumii ideilor, având menirea de a coborî raze ale acelei lumini absolute pe tărâmul nostru, al umbrelor și al existenței crepusculare.
Volumul, având un titlu cu sonorități argheziene – Aventuri în grădina lui Gabriel – și o subtitrare care vizează un public heteroclit („pentru pitici mai mari și mai mici”), se structurează în mod binar, în secțiunile Copilul Soarelui și Lumile lui Gabriel.
În prima parte, interogația identitară captează imediat interesul cititorului prin aura de mister, care este asigurată de încrederea absolută a copilului în propria lui sorginte solară. Autoarea nu adoptă o poziție neutră sau distanțată. Dimpotrivă, ea devine un complice narativ fervent; îl susține pe Gabriel și îi caută justificări și coroborări. Această adeziune a scriitoarei la viziunea subiectivă a personajului reprezintă pivotul estetic și ideologic al întregii secțiuni.
În partea a doua, acest enfant exceptionnel, investit deja cu o aură solară, își continuă itinerariul spiritual printr-o întâlnire care marchează pragul decisiv: contactul cu Marele Înțelept. Momentul crucial al transferului de cunoaștere nu este mediat de limbajul comun, ci printr-o epifanie simbolică: Înțeleptul îi transmite o sferă. Obiectul, de o geometrie perfectă, reprezintă totalitatea, cosmosul în miniatură: „Nu știu dacă este o sferă de la Marele Înțelept care îi dezvăluia adevărurile, sau pur și simplu este inima lui care îi vorbea. Inima lui trezită și plină de o înțelepciune care venea din altă lume. O ascultă și rămase în legătură cu ea pentru orice răspuns care l-ar mai fi interesat. Înțelese și că făcuse un pas important, își cunoscuse inima înțeleaptă despre care piticul îi spuse că se numește Sinele Înalt. Îl îmbrățișă și rămase într-o așteptare tăcută, auzind cum îi spunea că de acum încolo vor fi nedespărțiți”.
Cu o subtilitate care trădează o profundă înțelegere a esoterismului, autoarea insinuează o echivalență mai rafinată. Avem aici un gnosticism implicit: adevărul nu este primit din exterior, ci revelat din interior, inima fiind, metaforic vorbind, organul prin care Homo Sapiens accede la memoria sa cosmică și la originile sale transcendentale. Pe acest fundal al revelației interioare, Anca Moldoveanu transformă noțiuni abstracte în personaje vii. Sinele Înalt — concept capital în filozofia perenă și în mistica orientală — nu rămâne o definiție aridă. Prin talent, aceste entități sunt configurate pornind de la dimensiuni recognoscibile, pentru ca abia apoi să se înalțe, treaptă cu treaptă, către statutul lor arhetipal.
Volumul Aventuri în grădina lui Gabriel este extrem de atractiv și demonstrează că spiritualismul, odată integrat cu artă, poate căpăta o formă literară accesibilă, fără a-și diminua din gravitatea metafizică.
