Emoția mă strivește
și, de multe ori, ca să-i scap,
gândul îmi zboară la raiul din Biblie,
acolo unde sufletele se odihnesc în brațele divine,
dar și în acel tărâm de pace,
mă văd pierdut, ca un rătăcitor în paradis,
acceptând, fără de voie, să-mi sară pe față
o picătură de smoală fierbinte,
din furca unui drac novice, nepriceput în chinuri,
care încearcă să-și învețe meseria de osânditor.  
 
O, cât de ironică este soarta!
Chiar în locul sacru,
mă simt prins în lanțuri nevăzute,
aproape de flăcările mocnite ale îndoielii...  

Dar, poate, 
și în magma din cazane,
găsesc o alinare efemeră,
într-un strop de credință,
într-o licărire de speranță, care nu se stinge.

În adevărata mea căutare,
emoția, oricât de puternică și de apăsătoare,
nu poate înfrânge spiritul meu,
care se ridică din cenușă, înălțându-se
mereu, spre lumină, pace și mântuire.