O, cântă-mi, Muză, 
despre suferința celui care-și poartă 
singurătatea ca pe un jug greu. 

Faust, 
acel muritor care și-a vândut sufletul îngerului căzut, 
iată, pe aceeași lume ca noi, 
și-a trăit viața în plinătatea ei, 
fără alt dar, decât un pact.

Dar Faust
știa că,
dincolo de tărâmul acesta, 
el nu va avea nimic din ce cunoaște acum 
și nici vreun loc pământesc, 
unde tristețea să-i fie alungată de sărutările celei iubite.

Când va fi judecat, 
va îndura doar prin suflul său focul păcatului...

Dar mie, 
care nu mă vând, 
îmi rămâne posibilitatea de a căuta, 
în viața aceasta, 
doar acele zile, 
în care să te întâlnesc, 
mângâierea inimii mele.