Lacul, 
vastă oglindă ce reflectă adâncul tăcut și rece, 
poartă deasupra corole galbene de nuferi, 
flori care imită gândurile pierdute ale unei dimineți de vară. 

Uneori, un fâlfâit discret de parașută coboară, 
ca un dor de înalt.

Ce mâl enigmatic hrănește rădăcina nufărului? 
Ce taină ascunde tulpină delicată, 
ce aduce viață petalelor tremurând pe apă, 
ca fustele unei balerine rătăcite?

Prins în capcana propriei inimi, 
îndrăgostitul nu poate dezlega misterul; 
el rămâne pe țărm, 
contemplând, 
incapabil să navigheze pe apele dorului nesfârșit.