În copilărie, orizontul se prezenta dinainte-mi neconcurat de greutatea vreunui sentiment. Neglijam umbrele care se răsfrângeau pe mingea așteptând în iarbă un șut, să tresalte prin văzduh, ca privighetoarea.
Striveam în alergare crinii, grădinile se bucurau că o vârstă omenească exportă jocul în societatea vegetală.
Pentru sufletele care preferă ogorul în deplin elan, am defini vinul „amintire de struguri”.
Silueta de arcuș (a cuiva însemnat să îndrepte imperiul) înlătură din iureș zăngănitul de săbii.
Moneda descrie în aer unghiuri ale decăderii, sub ochii unui meteorolog cu valențe de corector al amplorii furtunilor.
