Vor veni zei, 
vor sublima boala cu apropierea ființei lor, 
vor transplanta celule, 
conservate în Olimp, 
de-ale lor sau chiar de-ale lui Hercul, 
care, 
în chinul pricinuit de Hera, 
a pierdut alcătuirea omenească - 
în carul de foc al lui Zeus, 
urcând numai cu plasma divină... 
Totuși, ca să-l recupereze întreg 
și să-l smulgă rănilor, 
zeii au adunat de pe pământ atomii de om ai lui Hercul - 
pe unii i-au așezat în cadrul ființei lui, 
pe alții i-au conservat, 
din jumătatea omenească să rămână ceva pentru binele muritorilor, pentru vindecare.

Sunt păreri precum în Olimp, 
eroul dăinuie prin atomii celești. 
În locul omului Hercules, 
a crescut amintirea lui 
(că avea configurație deplină de ființă 
și amintirea-l recompune)... 
Hercule se întrevede 
ca braț scriind teoreme despre înfrângerea Herei...
Pe pământ, Hercules era văzut în avânt spre nemurirea-i scrisă în gene și istorie, 
făptura-i de lut se lua la harță cu natura-i zeiască, 
dar, în conflictele cu monștrii, 
o îmbrățișa. 

Faptele lui păreau ca un vin tare pentru umanitate...