Talpa toamnei apasă peste coroanele pomilor
și sperie păsările adormite în crengi.
Să-i fi văzut pe cei doi îndrăgostiți
zburând de pe bancă,
mai convinși decât porumbelul de la casa noastră,
la auzul vuietului autumnal
care împresura natura
din toate colțurile de unde putea să apară.

Mașinile huruiau,
ca niște trupuri slăbite din încheieturi.
De garduri se agățau doar pisicile,
să stea ele acolo,
în cantitățile enorme ale aerului
care se prăbușea dintr-un avion
pus pe unde chiar de mâna
unui copil —
meșter în origami.

Eram atât de obosit,
încât am luat două frunze
și mi le-am pus pe pleoape —
să închid, în mod concret,
viziunea despre orizontul galben.