X purta un ceas mecanic la mână.
— Uită-te! N-ai mai văzut așa ceva,
îmi spunea.
Era marca „Stalin”.
Când am devenit pasionat de ceasuri,
i-am cerut, printr-un intermediar apropiat,
să mi-l vândă.
Cerea trei sute de lei.
I-aș fi dat.
Între timp, avea două ceasuri,
amândouă stricate.
Le-aș fi cumpărat și așa,
dar moartea l-a luat pe el,
cu ceas cu tot.
Unde bat acum ora exactă?
Pe a cui mână?
Sau ticăiesc și ele în pământ,
ca o voce sugrumată?
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”