Mă îndrept spre bucătărie, hotărât să beau zeamă de compot, dar zăresc borcanul cu dulceață de vișine – din care îmi întind pe felia de pâine două lingurițe. Îmi potolesc setea cu apă minerală. Simt nevoia de sărat și rup câteva felii de varză murată, pusă într-un castron acoperit. Apoi, mă întorc mirat în living și mă întreb câți au procedat așa ca mine. Interogația nu are însă viață lungă, deoarece, încă dorindu-mi un aliment sărat, îmi amintesc de telemeaua de vacă din frigider. Merg și-mi tai două felii subțiri pe care le fac sandvici.
După mica aventură de tip culinar, mă așez pe canapea și deschid laptopul, preocupat de interpretarea mea la Memento mori. Convenția romantică a textului nu mă ajută să mă desfășor lingvistic precum intenționez.
Pe seară, pe la ora 18, m-a sunat mama: „Pe drum, când reveneam la Craiova, era o ceață de nu știai pe unde ești… Ne trezirăm cu două căprioare în fața mașinii. La o palmă de ele opri Adi mașina”.
„Le-ați fotografiat?”.
„Nu: dacă eram gata să le fi lovit cu mașina! Și, pe traseu, unul de pe contrasens ne rupse oglinda laterală de la mașină”…
În sfârșit, mă instalez în pat, încerc să dau de un film bun, dar zadarnic.