Vara, 2010…

Pe autostradă, un bătrânel, într-un Renault (cel care a folosit de model pentru Dacia 1310), nu se lasă, până nu mă depășește. L-am tolerat, pentru că aveam informații, de pe net, că turcii nu suportă să fie depășiți, în trafic, în țara lor, de mașinile cu număr străin.

În apropiere de Istanbul, și pe stânga și pe dreapta, mașinile dădeau năvală înspre oraș și nu știam de ce.

Istanbulul are configurația unui turn, căruia îi dai ocol, până GPS îți indică strada căutată și, din ocol, faci dreapta. Astfel, m-am trezit în apropierea hotelului Historia, la destinație. La semafor, un turc, de pe motocicletă, mi-a bătut în geam și m-a întrebat, în limba română, unde merg și la care dintre cele două hoteluri Historia trebuie să ajung (după ce i-am răspuns).

Pe străzile înguste, râuri de clienți se revărsau din restaurante. Am crezut că se oferă mâncare gratis, dar era perioada Ramadanului și stăteau la coadă, pentru a-și fi achiziționat hrană de post. Nu mai vedeam cerul, din cauza turbanelor din jur…

Seara, la plimbare, îmi sunau, în urechi, pașii lui Dimitrie Cantemir, dar și monedele de aur, intrate în pungile pașei care l-a ucis pe luminatul voievod, Constantin Brâncoveanu (schingiuit în închisoarea celor șapte turnuri).

(Va urma)