Țopăitura de tablă

Învârtind cheița, mecanismul se declanșa în țopăituri. Pițigoiul de tablă imita ciugulitul de boabe. Privindu-l, încercam să stabilesc legătura acestuia cu modelul viu. Atunci, în contemplare, trăiam jumătate din sentimentul pe care l-aș fi avut în preajma păsării advărate. Domesticirea imposibilă, însă dorită, era, tot pe jumătate, rezolvată. Mecanismul îmi întreținea iluzia manipulării, însă cu blândețe, a unei păsări. Pieptul de tablă, înfoiat și energic, îmi părea depozitarul unei inimi învățate cu zborul.

Nu am ținut prea mult jucăria, întrucât am desfăcut-o, din greșeală, am îndreptat doi bumbi care o încheiau și, la reîndoire, aceștia s-au rupt. Mecanismul a crăpat și alt pițigoi nu am mai văzut, decât în pom, pe-o ramură sonoră.

Așa am înceheiat o filă a încercărilor de a-i comunica unui pițigoi păsuri de ale mele, fără a fi bănuit că este indiscret și poate cânta și altora, pe aceleași note; cel de tablă îmi era, probabil, mai credincios, dar nu dura prea mult supușenia, doar atât cât îi permitea rotitul cheii.