Omul trăind în peșteră se va fi speriat de fulger și a crezut că, în spatele acestei ciocniri de nori, există un zeu, căruia i s-a închinat, dar nu se putea duce în fața șefului de trib sau de ce va fi fost, să-și exprime credința, pentru că nu avea autoritatea statutului să impună, de la sine, ceva nou: în primul rând, ar fi șubrezit puterea conducătorului, iar, în al doilea rând, era și este foarte greu, dacă nu imposibil, să inventezi ceva ce nu ai văzut. Ori, primele temple sau incantații s-au bazat pe o experiență autentică, pe un fapt concret.

Deunăzi, am urmărit o emisiune pe unul dintre programele History, ai cărei realizatori susțineau existența extratereștrilor, cu o paralelă superfluă. În anii celui de al Doilea Război Mondial, soldații americani au aterizat pe o insulă în Pacific. Membrii tribului băștinaș li s-au închinat și, de-a lungul timpului, au creat obiecte de cult care imitau avioanele și vestoanele cazone (cu inscripțiile respective: USA etc.). Comparația viza reacția similară pe care ar fi avut-o egiptenii la vederea aparatelor de zbor extraterestre, însă diferența este enormă și neglijată de către acești realizatori, adepți ai vieții extraterestre inteligente, bine remunerați etc.

Faraonii aveau în spate o dinastie cunoscătoare de carte, erau stâlpii unei civilizații înfloritoare, inegalabile, în jurul lor, munceau și elaborau teorii valabile, de mare ținută științifică, matematicieni și arhitecți geniali etc. Faraonii, considerați ei înșiși zei, nu puteau cădea în idolatrie, atât de ușor, fără o verificare atentă a eventualului contact cu alte ființe din cosmos. Nu există niciun fel de apropiere între orice trib din lumea contemporană și marea civilizație egipteană, ale cărei realizări constituie minuni, precum Piramida lui Keops.

În concluzie, pentru a explica apariția universului, trebuie să te situezi, încă de la început, într-una dintre cele două tabere, creaționistă sau evoluționistă.

(Va urma)

P.S.

Această temă mi-a fost inspirată de către tinerii: Sabrina, Mihaela, Ștefania, Yanis și Mădălin, în urma unei analize pe text, a unui poem semnat de Gellu Naum.