Diogene și discipolul (Dialog)

Înţelepciune antică. Povestea lui Diogene - omul care avea totul | Epoch  Times România

Am studiat doctrinele anterioare și-ți spun că mai mare filosof decât omul de rând nu e nimeni, de aceea, eu am venit cu o notă nouă, a cinismului, să-mi fac loc între ei, concitadinii mei, pe care-i detest că nu-mi pricep noima, care este simplă, ceva de felul: Bună ziua! – mă salută – și eu le răspund – O vedeți voi bună?

Ha! Ha! Ha! (râde discipolul, un bărbat oarecum tânăr, cu figura blândă, ai cărui ochi privesc dincolo de zare). Diogene, tu ești individualist, de ce ai nevoie de tovărășia mea?

Numai pentru câteva momente, pentru a avea un martor viu al gândirii mele. Din câte observi, și aceasta este o formă de cinism. Pe urmă, voi aprinde lampa, din nou și voi umbla prin urbe, în căutarea altui om.

Voi merge acasă, între ai mei, și le voi vorbi despre tine.

Nici nu te mai cunosc, ulterior. Dacă ne întâlnim pe stradă, să nu te miri dacă nu-ți voi mai răspunde la salut.

Eu însumi mă voi feri din calea ta.

(Va urma)

Un gând despre „Diogene și discipolul (Dialog)”

  1. Prietene, neprietene,
    Putem sa trecem unul pe langa altul,
    avem loc si timp,
    ca sa ne intalnim, sa nu ne intalnim,
    orice ni se poate intampla,
    sa ne uram, sau sa ne iubim,
    macar, acolo, cateva clipe,
    cateva cuante,
    lumea are atatia aproape,
    si atatia departe,
    incat pe cei mai lipsa sufletului tau,
    sa nu uiti niciodata
    sa zbori liber
    cu aripile tale dobandite
    chiar daca vei fi ingropat
    spre a va bucura, si a-i reintalni

    29 noiembrie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *