Diogene și discipolul

– Cum ți-a fost noaptea, Diogene, în butoi? Ha! Ha! Ha!

-Cum să-mi fie, străine, răspunde filosoful, cu accent pe apelativ,

plină de povețe, precum să te ignor.

– Câinii au lătrat la lună?

– La tine au lătrat, că te-au simțit uimit și disperat să nu te înghită

și pe tine vampirul care o devorează. Nu ai dormit de frică, nu-i așa?

– Atena, care-mi învăța strămoșii ce este bine,

mi-a trimis mesaje, că umblă pe lună, însoțită de Marte

și, dacă aud zgomotul zborului lor, să nu mă tem.

La astfel de vorbe, Diogene îl ia deoparte pe cetățean,

ca pe un discipol,

și începe să-i povestească.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.